S-a aflat adevărul despre o mare campioană din România! Dezvăluiri despre cum a reușit să de marea lovitură pe plan sportiv și să devină dublă campioană balcanică la culturism la categoria ei de vârstă.
Mădălina Stanca a devenit dublă campioană după ce a participat în acest weekend la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness.
S-a aflat adevărul despre o mare campioană din România!
Mădălina a participat la categoria Bikini fitness, atât pentru junioare cât și pentru senioare, datorită faptului că se încadrează în ambele categorii de vârstă, și a obținut la ambele locul 1.
Sportiva este în prezent și studentă la Universitatea Politehnica din Timișoara, iar de acest sport s-a apucat în urmă de 5 ani, datorită mamei sale.
„Sunt entuziasmată și abia aștept să văd ce urmează la Campionatul European, unde sper să merg cu același vibe pozitiv. Sunt recunoscătoare echipei mele de antrenori, tuturor celor care m-au susținut.
Și nu în ultimul rând sunt recunoscătoare Federației Române de Culturism și Fitness pentru tot suportul acordat! Acum cinci ani, am început să vin la sală datorită mamei mele. Pe mine Narcisa m-a convins prin pasiunea ei față de sport”, a declarat Mădălina Stanca, pentru gsp.ro.
„Performanțele obținute i-au atras selecția în lotul național”
„Pe Mădălina am selectat-o încă de la vârsta de 15 ani, datorită talentului ei și tot de 5 ani o antrenez constant. Mădălina face antrenamente zilnice, urmează asumat o dietă strictă și corespunzătoare sportului pe care îl practică.
Ea a mai participat la ediții ale Campionatului Național de Culturism și Fitness, iar seriozitatea și performanțele obținute i-au atras selecția în lotul național. Participarea ei la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness este a doua prezență a sportivei la o competiție internațională, ca reprezentantă a României”, a declarat Narcisa Martin, antrenoarea Mădălinei.
Narcisa Martin a devenit Campioană Naţională la Bikini fitness de 8 ori, dintre care de 4 ori Campioană Absolută, Campioană Balcanică Absolută şi medaliată cu aur şi cu argint în ultimii doi ani la Campionatul European la aceeaşi categorie și are rezultate excelente și ca antrenoare.