Cutremur în Superliga! Daniel Niculae are probleme mari. Omul lui Dan Șucu, urmărit penal

Scandal uriaș la Rapid. Daniel Niculae are probleme grave. S-a decis ca președintele clubului să fie urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice.

Acesta este acuzat că a ajutat la introducerea materialelor pirotehnice în stadion. Ar fi lucrat cu Liviu Ungurean, liderul galeriei de la Rapid. Acesta a fost închis preventiv 30 de zile, inițial, apoi pedeapsa i-a fost mărită cu alte 30 de zile.

Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

Potrivit unui comunicat oficial al autorităților, Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul care a zguduit lumea fotbalului. Fostul internațional este acuzat că l-a ajutat pe liderul galeriei să introducă materiale pirotehnice în stadion.

Șeful rapidiștilor a fost săltat inițial de mascați și dus la audieri, apoi a fost eliberat.

Liviu Ungurean, liderul galeriei de la Rapid și cel care a condus un grup infracțional, a fost închis preventiv 30 de zile. Apoi a mai primit încă 30 de zile de arest.

 Comunicat oficial al Parchetului de pe lângă Tribunalul București

„În continuarea comunicatelor de presă nr. 24/VIII-3/2024 din 14.03.2024 și 25/VIII-3/2024 din 15.03.2024, precum și ca urmare a interesului public manifestat, Parchetul de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 17.04.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au extins acțiunea penală față de 2 inculpați, persoane fizice, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 41 alin. (1) Cod penal, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept (2 acte materiale) prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal și art. 35 alin. (1) Cod penal.

În fapt, în sarcina primului inculpat s-a reținut că, în data de 14.03.2024 a deținut fără drept mai multe materiale pirotehnice la adresa de reședință, după cum urmează:

34 cutii inscripționate „Triplex Stroboskop 90 Sek”, cat. F2, a câte 3 buc. articole pirotehnice tip stroboscop fiecare – total 102 buc.;
1 buc. articol pirotehnic sub formă de cilindru, inscripționat „Enigma Fireworks” – CACTUS RAIN;
31 buc. articole pirotehnice sub formă de cilindru, neinscripționate, la exterior fiind din carton de culoare maro;
14 cutii a câte 10 buc. articole pirotehnice fiecare tip petarde luminoase inscripționate „Pyro Boom 2 – Flash Banger – petardă luminoasă”, cat. F4 – total 140 buc.
23 buc. articole pirotehnice sub formă de cilindru, culoare verde, inscripționate „Pirotecnica Manna” KL F2/NR REJ 2806-F2-001191;
6 buc. articole pirotehnice tip torță, culoare albă, cu capace în laterale de culoare roșie și verde, inscripționate pe capace „FDF”;
14 buc. articole pirotehnice tip torță, formă cilindrică, inscripționate „Pirotecnica Manna – Torcia Manna”, KL T1 NEC”. se arată în comunicat.

Acuzațiile care i se aduc lui Niculae

„În data de 27.01.2024, a sprijinit material și moral pe liderul grupării (și persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificați care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal), sprijinul material oferit în calitatea sa de președinte al unui club de fotbal, constând în oferirea unor sume de bani pentru achiziționarea materialelor pirotehnice, fiind și de acord ca persoanele neidentificate să folosească materialele pirotehnice, fără drept, în incinta stadionului în data de 27.01.2024 transmițând acest acord liderului grupării, oferind astfel și sprijin moral.

În data de 09.03.2024, l-a sprijinit moral pe liderul grupării (și persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificați care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal) sprijinul moral oferit autorilor necunoscuți în calitatea sa de președinte al unui club de fotbal constând în aceea că a fost de acord ca autorii neidentificați să folosească materiale pirotehnice la începutul unui meci de fotbal disputat în data de 09.03.2024, transmițând liderului grupării, acordul său în acest sens, după ce acesta din urmă l-a solicitat pentru ca membrii galeriei să acționeze fără a afecta relația pe care o are cu clubul de fotbal pe care îl susține, înlesnind astfel activitatea infracțională constând în deținerea, transportarea și folosirea de materiale pirotehnice, fără drept, la începutul meciului de fotbal”.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed