Imagini de senzaţie cu cea mai frumoasă româncă, prezentă pe stadion! A făcut senzaţie la derby-ul Milan-Inter. Mădălina Ghenea a încins tribunele cu frumusețea ei de invidiat. Imaginile s-au viralizat imediat.
Mădălina Ghenea (36 de ani), fotomodel și actriță, a fost prezentă în tribunele stadionului San Siro. Frumoasa româncă a urmărit partida dintre AC Milan și Inter 1-2, numită „Derby della Madonnina”.
Imagini de senzație cu Mădălina Ghenea!
Ghenea, fosta iubită a tenismenului Grigor Dimitrov, a avut loc la zona VIP a stadionului, unde a fost tratată cu atenție și a atras toate privirile celor din jur. Aceasta a făcut mai multe poze, pe care le-a postat pe Instagram. Cele două echipe din Serie A s-au întâlnit în etapa 33.
Jucătorul oaspeților, Acerbi a deschis scorul în minutul 18. După pauză, în minutul 49, Inter și-a dublat avantajul prin golul marcat de Marcus Thuram. Autorul golului de onoare al gazdelor a fost Fikayo Tomori, care a reușit să marcheze în poarta adversă, abia în minutul 80.
În ultimele minute, arbitrul a fost nevoit să acorde mai multe cartonașe roșii. Jucătorii nu au mai rezistat tensiunii și au început scandalul. Spiritele s-au liniștit, iar partida s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru Inter Milano. Aceștia sunt matematic campioni și au sărbătorit deja cucerirea titlului din sezonul 2023-2024.