La începutul lunii aprilie, Gigi Becali a fost sancționat de către Comisia de Disciplină a FRF, după ce omul de afaceri a transmis o serie de declarații sexiste la adresa Cristinei Trandafir, arbitră. Federalii l-au suspendat pe patronul FCSB pe o perioadă de șase luni și a fost, de asemenea, taxat, cu suma de 50.000 de lei. Apoi, Comisia de Recurs a hotărât menținerea deciziei.
Gigi Becali, nemulțumit de situație, a dat în judecată Comisia de Recurs a FRF. Omul de afaceri susține în mod vehement că și-a expus propria opinie, iar vorbele sale nu au fost menite ca fiind un atac direct la adresa tinerei.
Gigi Becali s-a dezlănţuit!
Cristina Trandafir a avut un rol decisiv în soarta partidei dintre FCSB și FC Botoșani, 3-2, în cadrul etapei #27 din Superliga. Tânăra a intervenit de la VAR și i-a transmis ”centralului” Cătălin Buși că jucătorii Nana Antwi și Darius Olaru trebuie eliminați.
Becali a comentat faza și a susținut faptul că ”o femeie nu are ce căuta să arbitreze la bărbați”. Șeful FCSB-ului a făcut remărci ironice și despre fizicul acesteia.
Latifundiarul din Pipera a răbufnit după ce a aflat suma cu care a fost taxat.
”Ei poate să dea un miliard, poate să dea ce vrea ei. Ce a făcut Dumnezeu, aşa va rămâne, aşa voi spune cu preţul vieţii. Păi se plimbă femeile între bărbaţi la fotbal? Ei au minte întunecată, e opinia mea.
Cei de la Comisie ca să dea ceva… au spus că oricum nu îl va afecta pe Gigi Becali. Au dat ca să arate Burleanu cum fac ordine comisiile Federaţiei. Sunt toţi ai lui Băsescu pe acolo, în trupa lui. Asta nu e în regulă. Ca şi cum ar pune Iohannis instanţele de judecată. S-a supărat Burleanu că vorbim de discriminare de gen.
Cei de la Comisii au spus să îl împace şi pe Burleanu şi pe Gigi. Unul dintre ei e profesor de drept. Dacă e profesor de drept, nu poate să judece el o părere. Cam aşa au făcut. Amenda va fi contestată. Totul până la bani.
Cum să îmi iei banii pentru părere? Ce fac ei? Dau amenzi. Tu dai 10.000 de euro amendă că e bogat Becali? Munciţi pe bani, măi trântorilor! Treceţi la muncă, la sapă, că acolo sunteţi buni!”, a declarat, la Fanatik, Gigi Becali.