Gigi Becali e distrus! Finanţatorul celor de la FCSB a făcut un anunţ teribil după meciul pierdut cu Rapid. S-a aflat ce sunt obligaţi să facă jucătorii vicecampioanei după Rapid – FCSB 2-0.
Echipa lui Toni Petrea e în genunchi după primele 3 meciuri din acest sezon. Au deja două înfrângeri şi un singur egal şi nu au marcat niciun gol din acţiune în primele trei meciuri ale sezonului.
Gigi Becali e distrus!
Gigi Becali a anunțat ce se va întâmpla la echipă în perioadă următoare, anunțând încă o dată că viitorul clubului depinde de meciul cu Saburtalo, de joi. Patronul celor de la FCSB spune că este conştient că echipa are nevoie de întăriri, dar totul se va decide în funcţie de rezultatul meciului de joi, cu georgienii de la Saburtalo.
„Da, ne trebuie un atacant. Nu am pus ochii pe nimeni, acum depinde să vedem ce se întâmplă cu retragerea mea”, a spus Gigi Becali, în direct la Digisport.
Mai mult, patronul celor de la FCSB a reiterat faptul că nici nu se gândeşte să aducă la echipă un antrenor care să fie independent şi să nu îi asculte ordinele de la Palat. Momentan, nu vrea să îl schimbe din funcţie pe Toni Petrea. „N-o să comande nimeni pe banii mei. Țineți minte, n-o să se întâmple asta niciodată! De ce să comande cineva pe banii mei?”, a mai spus Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, conform sursei citate.