Final incendiar pe Arena Naţională! S-a terminat FCSB-Rapid. Un nou pas spre titlu pentru echipa lui Elias Charalambous. S-a rupt Arena Naţională la capul de afiş al acestei etape din play-off-ul de Superliga.
Băieţii lui Elias Charalambous voiau să termine odată cu complexul Rapid şi să-şi învingă marea rivală.
S-a terminat FCSB-Rapid
Băieţii lui Elias Charalambous au început meciul tare. Au şi reuşit să deschidă scorul, după ce lui Florinel Coman i s-a anulat un gol, pe motiv de ofsaid. Totuşi, Darius Olaru a înscris pentru 1-0 din minutul 10.
Avantajul roş-albaştrilor a durat foarte puţin. Şut a greşit şi Krasniqi a egalat în minutul 12. Peste doar 4 minute Rrahmani a făcut 2-1, spre disperarea celor aproape 45.143 de fani prezenţi pe Arena Naţională.
Liderul din Superliga a reuşit egalarea în minutul 57. Radunovic a centrat perfect şi nou intratul Băluţă a reuşit să marcheze. Scor final FCSB-Rapid 2-2 şi sărbătoarea titlului se amână pentru liderul din Superliga. De partea cealaltă, giuleştenii încă mai speră la un loc de Conference League.
FCSB – Rapid, echipe de start
FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Chiricheș, Ngezana, Radunovic – Lixandru, Ad. Șut, Olaru – Oct. Popescu, Miculescu, Fl. Coman
Rezerve: M. Udrea, A. Vlad – Panțîru, Dawa, Haruț, Pandele, Antwi, M. Toma, Al. Băluță, Alhassan, Radaslavescu, D. Popa
Antrenor: Elias Charalambous
Rapid: Aioani – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Hromada, Oaidă, Hasani – Krasniqi, Rrahmani, Petrila
Rezerve: Drăghia – Onea, I. Cristea, Dr. Grigore, Bădescu, Emmers, El Sawy, Funsho, Cîrjan, Papeau, Burmaz, Cepoi
Antrenor: Bogdan Lobonț
FCSB are fix echipa de start din runda trecută. La Rapid apare o singură modificare, Braun în locul lui Onea.
Stadion: Arena Națională
Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti)
A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel). A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR: Petrescu Radu (Bucureşti). Asistent VAR: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea)