”Cea mai frumoasă femeie din România”, pe numele său real Lena, soția fostului fotbalist de la FCSB și Astra, Gabi Enache, pune contestatarii pe jar! Nu doar cu aspectul ei fizic de invidiat, ci și cu inteligența sa. S-a aflat ce studii are blondina și ce cursuri urmează, în prezent.
Lena Enache este extrem de implicată în viața de familie, însă nu omite să se concentreze și pe acumularea de informații noi. Soția fotbalistului investește în propria dezvoltare personală.
Lena Enache, pachetul complet!
Femeia urmează două mastere la Timișoara. Investește din plin, atât în educația personală, cât și a celor doi copii, Edan (pe care îl are cu Gabi Enache) şi Sofia (din fosta căsnicie).
”Fac două mastere, la Timișoara, în protecția consumatorului, securitate alimentară. Am ales Timișoara, pentru că am niște profesoare senzaționale de care m-am atașat și mă înțeleg că-s mamă și am și o afacere. Sunt puțin mai indulgente cu mine. Fac și cursuri online, dar merg și fizic. Multă muncă, dar mie-mi place să învăț. Nu știu ce o să fac când o să se termine! Îmi place ritmul acesta. Tot timpul învăț, fac ceva, un proiect!”, a declarat Lena Enache pentru cancan.ro.
Gabi Enache s-a retras din fotbal, ultima sa colaborare fiind cea cu oltenii de la FCU Craiova. Fostul fotbalist petrece mare parte din timp alături de familie.
„Nu știu cum am putut face față fără Gabi. Cu aceasta ocazie, vede și el prin ce am trecut! Viața este mult mai ușoară de când s-a întors acasă. Mult mai ușoară, pentru că este acolo când eu nu pot să fiu și suplinește mult. Este important să fie acasă! Edan vagabonțește mai mult de când s-a întors Gabi. Fac chestii de băieți.
Nu-s ”geloasă” pe timpul lor petrecut împreună, pentru că ei aveau mult de recuperat și e perfect acum! Când vine vorba despre playstation, Gabi zice ”da”, iar eu zic ”nu”, pentru că fac echipă și se joacă unul din dormitor și unul din living. Spre rușinea mea, Edan a ajuns la Tik Tok, dar este totul cu moderație! Doar două ore în weekend, în timpul săptămânii nu are voie pe tableta, pe telefon, nimic!”, a mai spus Lena Enache.