CSA Steaua nu are încă drept de promovare în prima ligă. Sezonul trecut, militarii au jucat în play-off-ul ligii secunde, dar nu au putut să promoveze din cauza problemelor juridice pe care le are clubul.
Militarii trebuie să-și schimbe statutul pentru a putea promova. În acest moment este club de drept public. Gabi Balint este uimit că deocamdată nimeni nu a luat nicio măsură, pentru că se aștepta ca situația să se rezolve în această vară.
„Nu știu de ce se doarme așa mult acolo. Poate nu au curaj să-și asume. Dacă își angajează niște avocați buni, ar putea să rezolve rapid situația juridică și să aibă drept de promovare”, a spus Gabi Balint la Fotbal Club.
Soluția lui Răzvan Burleanu
Răzvan Burleanu a vorbit în urmă cu ceva timp despre situația celor de la CSA Steaua și a oferit și o soluție. Șeful FRF a declarat că schimbarea statutului clubului din drept public în privat se poate face și dacă o societate comercială sportivă deținută de Ministerul Apărării ar prelua acțiunile.
„Așteptam ceva, o reacție din partea clubului, din partea Ministerului, să văd că Steaua are drept să promoveze. Dacă începem campionatul iar de maniera asta, să nu avem șanse, eu zic să ne vedem mai bine de treaba noastră. Până la urmă, au dreptate cei care strigă că Steaua nu e Steaua. Nu se poate așa ceva!
Trebuie să se facă ceva în sensul ăsta, măcar pentru suporterii ăia care vin, merg după echipă indiferent ce se întâmplă. Plus că există acest brand Steaua. Dacă au vrut să se întâmple lucrul ăsta, trebuie să faceți ceva! Ai stadion nou, ai toate condițiile, ne trebuie și echipă”, a spus și Victor Pițurcă la Pro Arena.