Ricardo Grigore, avertisment pentru noul său coleg. ‘Papadopoulos să pună osul la treabă’

FCU Craiova l-a transferat pe fundașul Kyriakos Papadopoulos, iar noii săi colegi sunt nerăbdători să-l cunoască. Grecul a jucat la echipe importante precum Bayer Leverkusen, RB Leipzig, Schalke și Hamburg.

Kyriakos Papadopoulos nu a venit deocamdată la antrenamente, iar Ricardo Grigore a avut un mesaj pentru noul său coleg.

„Nu și-a făcut apariția la antrenament, dar sperăm să vină de astăzi sau după meci. O să îl primim bine, el este un jucător cu o experiență foarte mare și sper să ne ajute. Sper să fie lângă noi la bine și la rău, pentru că avem nevoie de jucători importanți în echipă. Este un jucător cu un CV impresionant, care a jucat la cel mai înalt nivel.

I-am urmărit meciurile din Champions League. Sper din tot sufletul să ne ajute și să pună osul la treabă”, a declarat fotbalistul oltenilor în cadrul unei conferințe de presă.

Ricardo Grigore a explicat de de a ales să joace pentru FCU Craiova.

„Am vrut să vin unde sunt dorit de toate părțile, mă refer de la patron până la antrenor. Aveam nevoie de un restart, am vrut să vin la Craiova, pentru că e un club de tradiție, cu suporteri fanatici și cred că de asta am nevoie în acest moment”, a declarat Ricardo Grigore.

FCU Craiova o va întâlni pe CFR Cluj duminică, de la ora 16.00, iar oltenii se tem că temperaturile ridicate le vor da bătăi de cap. Ricardo Grigore recunoaște că nu a mai jucat niciodată la o asemenea temperatură.

„Cu siguranță că temperatura va fi un factor foarte important în meciul cu CFR Cluj, dar și adversarul este dificil. Sperăm să ne facem jocul și să câștigăm cele trei puncte”, a spus Ricardo Grigore.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed