Înaintea duelului Rapid-FCSB, Gigi Becali a fost sancționat de Comisia de Disciplină a FRF pentru declarațiile făcute la adresa rapidiștilor

Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal l-a sancționat pe Gigi Becali pentru câteva declarații făcute în luna mai.

Chiar înainte de duelul cu Rapid București din a doua etapă a Superligii României, Gigi Becali a fost sancționat pentru remarcile la adresa fanilor rapidiști. Sancțiunea vine ca urmare a unor declarații cu tentă rasistă ale finanțatorului.

Astfel, în urma deciziei luate de Comisie, după ce Federația Română de Fotbal a primit o sesizare, Gigi Becali a fost găsit vinovat. Patronul de la FCSB a fost amendat cu 2.000 de lei și a primit și un avertisment.

La începutul lunii mai, Gigi Becali a vorbit la PRO Arena despre duelul din ultima etapă, FCSB – CFR Cluj, din play-off, iar când s-a pus problema stadionului, patronul a dezvăluit că ar încerca să vorbească cu Gheorghe Mustață, pentru a comunica cu liderii galeriei de la Rapid, astfel încât să vadă ce șanse are ca FCSB să poată juca în Giulești. Atunci, patronul vicecampioanei s-a adresat în termeni rasiști, numindu-i pe cei din galeria Rapidului „țigani”.

„Mă gândeam, acum nu știu, să nu cumva să supăr, să nu cumva să fac și eu ca ministrul ăla Lavrov, a vorbit o prostie mai mare decât el. Să nu zic și eu o prostie mai mare acum, să mă ierte suporterii. Mă gândeam să îl pun pe Mustață să vorbească cu șefii de galerie de la Giulești, de la Rapid, dacă se înțeleg șefii între ei nu e niciun fel de problemă. Să vorbească cu ei, ei dușmănia lor o au cu Dinamo, aia e de fapt, că glumele ce le fac ei cu Rapid, oricum galeria lui Rapid, așa cum sunt ei, țiganii, țiganii, dar sunt civilizați oamenii. Atunci mă gândeam să vorbească ei între ei și să încercăm asta, dacă ar accepta.

Acolo chiar nu poți avea pretenții, dacă nu acceptă galeria Rapidului, e Giuleștiul lor. Ca să demonstreze giuleștenii: ‘na, bă, noi nu suntem dușmănoși, noi vrem spectacol fotbalistic’. Dar e o anomalie, atunci noi să reparăm anomalia asta. Întâi să se înțeleagă galeriile, după aceea fac un demers”, a declarat Gigi Becali la PRO Arena.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed