Mircea Lucescu a cedat nervos! La adresa cui a răbufnit și pe cine a numit `ratat`!

De când Rusia a invadat Ucraina, Mircea Lucescu a fost bombardat din toate părțile cu comentarii cum că ar urma să o părăsească pe Dinamo Kiev din cauza războiului.

Dar antrenorul de 76 de ani și-a condus aseară echipa în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor în remiza albă, 0-0 cu Fenerbahce. Iar la final, a răbufnit.

„Încerc să-mi fac datoria de om, să nu-i las într-o situație dificilă. Nu am băgat în seamă răutățile din Ucraina că voi pleca și voi lăsa echipa la greu. Sunt o mulțime de oameni care doar vorbesc doar așa ca să se afle în treabă, dar să știți că sunt o mulțime și în România.

Sunt tot felul de oameni ratați și agresivi, și nu spun decât niște prostii mai mari decât ei, numai ca să se bage în seamă. Așa este lumea noastră, ca și aici, ca și în România, ca peste tot.

Știți cum este, cine poate face, iar cine nu, comentează, înjură sau dă sfaturi”, a declarat Lucescu, citat de Sport Total FM.

Dinamo Kiev a jucat în Polonia, la Lodz, meciul de ”acasă”, prima manșă a confruntării cu turcii, din Champions League.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed