Gigi Becali râde de Dan Şucu! Ce a putut să spună după escapada şefului de la Rapid, cu fanii. A ajuns să-l compătimească după ce acesta a facut deplasarea alături de fanii echipei. Rapidul aluat bătaie de la CSU Craiova.
Gigi Becali râde de Dan Șucu!
Patronul giuleștenilor a venit alături de galerie pentru confruntarea din etapa a doua a play-off-ului Superligii României, la Craiova. Rapid a pierdut meciul împotriva oltenilor cu scorul de 2-1.
Galeria îi propusese acționarului înainte de meci să urmăreasca derby-ul alături de ei în tribună. Șucu acceptase propunerea lui Gheorghe Răducan, alias ”Corsicanu”.
Finanțatorul FCSB, a precizat că i-a părut rău de Dan Șucu după ce a făcut deplasarea la Craiova și nu s-a putut bucura de victoria echipei pe care o patronează.
”Șucu e un om de foarte mare calitate. Nu vorbesc foarte des cu el, dar e un om prea bun. Sentiment de milă? Când l-am văzut acolo, ziceam: ‘Băi, săracul de el!’. Puneți-vă în locul unui patron. Dă milioane de euro, se duce la Craiova, stă ore în șir cu autocarul pentru că vrea să le facă pe plac fanilor. Stă în vacarmul ăla și vine bătut de acolo.
Și disprețuit de lume pentru că a pierdut! Nu mai bine îmi văd de treaba mea când pierd, stau relaxat în pat? De ce să mă duc eu să fiu bătut? Cum am fost la Middlesbrough. O să țin minte toate viața mea. Ne-au dat ăia 4 goluri, aveam 3-0 la ei. Eu am fost la meci acolo și am venit bătut. Asta nu o să uit și nu o să uit niciodată până la moarte nici meciul cu Ludogorets.
Patronul Fcsb-ului nu uită !
De la meciul cu Ludogorets îmi vine în minte toată viața mea când a dat Szukala în piciorul ăluia în minutul 92, a dat ăla un voleu, apoi prelungiri și am pierdut calificarea, am pierdut 20 și ceva de milioane. Ludogorets a fost mai important decât Middlesbrough. Erau 20 și ceva de milioane de euro. Mie îmi pare rău de Șucu când îl văd așa. Rar mi s-a întâmplat asta.
Doar de Gică îmi mai pare rău așa când mănâncă bătăi prin deplasări, pe la Iași sau Arad. Mă gândesc că mai vine și amărât de pe drum. În rest, nu m-a interesat niciodată, dar Șucu e prea calitate de om”, a spus Gigi Becali la Fanatik.
Următorul duel al celor de la Rapid se va disputa acasă împotriva celor de la CFR Cluj, pe 6 aprilie, de la ora 20:30.