Shakira și Pique au început războiul pentru custodia celor doi copii, Milan (9 ani) și Sasha (6 ani). Potrivit presei din Spania, cei doi s-au întâlnit în prezența avocaților pentru a discuta, dar totul s-a încheiat cu un scandal monstru.
Cântăreața i-a cerut fostului partener de viață să se mute în SUA și să accepte oferta celor de la Inter Miami pentru a putea să fie aproape de copii. Fotbalistul s-a enervat cumplit și a refuzat, spunând că vrea să mai joace la Barcelona măcar un sezon.
Shakira s-a mutat în San Diego după despărțirea de fotbalist și nu are de gând să se întoarcă în Spania. Aceasta a anunțat că în următoarea perioadă va locui cu cei doi băieți în Bahamas.
Avocații nu au găsit nicio soluție așa că s-a stabilit o nouă întâlnire pentru data de 4 august. Aceasta va avea loc tot în Statele Unite.
”Relația dintre ei e extrem de tensionată, foarte distantă, iar negocierile vor fi foarte dificile”, susțin spaniolii.
Shakira (45 de ani) și Gerard Pique (35 de ani) s-au despărțit oficial în luna iunie după 12 ani de relație. Motivul a fost presupusa infidelitate a fotbalistului, acesta afișându-se cu o altă femeie. Potrivit presei din Spania, aceasta lucrează deja în una dintre companiile deținute de jucătorul Barcelonei.