Cristian Manea s-a dezlănţuit! S-a aflat ce spune după egalul cu Sepsi. Cei de la CFR Cluj au un singur punct câştigat după două etape din play-off. S-au apropiat la 7 puncte de liderul FCSB, dar liderul din Superliga are un meci mai puţin.
La finalul meciului, Cristian Manea era extrem de supărat. A spus că CFR Cluj şi-ar fi dorit mai mult decât un punct. Acum, ardelenii se gândesc la meciul din Cupa României, contra celor de la Corvinul.
Cristian Manea s-a dezlănţuit!
„Suntem supăraţi că nu am reuşit să câştigăm. Trebuia să marcăm. Ei s-au autodepăşit. Trebuie să mergem la Hunedoara şi să câştigăm, să mergem mai departe în Cupă. Nu am avut şansă în aceste meciuri. Aşa e fotbalul în alte dăţi noi am câştigat cu noroc. Se joacă până la capăt, se pot întâmpla multe.
Ne-a lipsit şansa şi nu am fost inspiraţi. Sunt concentrat aici şi voi da tot ce am mai bun până la capăt”, a tunat Cristian Manea, la finalul meciului, în direct la Digi Sport.
Manea nu a vrut să spună nimic despre plecarea de la CFR Cluj la Galatasaray, dar a spus că se gândeşte la EURO 2024. Visează să se califice cu România dincolo de grupele competiţiei. „Normal că vrem să ne calificăm cu echipa naţională. Am întâlnit echipe bune. Aşa va fi şi la EURO 2024 cu Belgia. Noi cei de la tineret suntem cam visători”, a mai spus Manea, conform sursei citate.