Lovitură totală pentru Simona Halep! Visul româncei, spulberat. Chiar sportiva a recunoscut totul

Lovitură totală pentru Simona Halep! Visul româncei, spulberat. Chiar sportiva a recunoscut totul. După ce a scăpat de suspendarea pentru dopaj, fostul lider mondial WTA şi-a trasat mai multe obiective.

Unul dintre marile obiective ale Simonei Halep era să ajungă la Jocurile Olimpice. Acest lucru pare imposibil.

Lovitură totală pentru Simona Halep!

Simona Halep a revenit în circuitul WTA, după o pauză de mai bine de un an și jumătate, în care a fost suspendată. A reuşit să obţinp victoria carierei la TAS, acolo unde a distrus acuzaţiile de dopaj. Acum, românca visa să ajungă la Jocurile Olimpice, lucru aproape imposibil.

”Îmi doresc foarte mult să fiu la Jocurile Olimpice, dar cred că şansele sunt minime pentru că nu am clasament. Dacă până atunci voi reuşi să câştig câteva meciuri, o să am o șansă în plus. Mi-aș dori tare mult. Nu am plănuit nimic, nu m-am gândit până acum. Totul este o opţiune, o să fac totul pentru a participa la Jocurile Olimpice, asta e sigur”, anunța Simona Halep înainte de plecarea la Miami.

Campioana noastră a revenit în România, unde se va pregăti în perioada următoare pentru a-și intra în formă. La sosire, Simona Halep a oferit câteva declarații. Chiar dacă a fost extrem de încântată de faptul că s-a întors pe terenul de tenis și a jucat un meci oficial după o pauză atât de lungă, Simona Halep este dezamăgită de faptul că îi va fi extrem de greu să participe la Jocurile Olimpice.

”Mi-aș dori foarte mult să mă calific, dar din ce am înțeles sunt șanse minime. La Paris se joacă Olimpiada, ar fi minunat, dar nu vreau să-mi fac speranțe prea mari. Nu am clasament și trebuie să fiu în primele 60 sau 70 ca să pot juca”, a spus Halep, la sosirea în țară.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed