Noul şef al lui Dinamo şochează pe toată lumea! S-a aflat cum vrea ‘Scamatorul’ Paul Iacob să salveze echipa de la faliment. Nimeni nu se aştepta. Dinamo are datorii de circa 7 milioane de euro, iar noul şef vrea să le reducă la 1,8 milioane de euro.
Administratorul special al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, Vlad Iacob, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că datoriile grupării după procesul de ”haircut” pe care conducerea îl are în vedere vor ajunge la 1,8 milioane de euro, eşalonabile în trei ani.
Noul şef al lui Dinamo şochează pe toată lumea!
El a precizat că se aşteaptă în continuare sprijinul suporterilor ca să achiziţioneze abonamente la meciurile care probabil se vor juca pe stadionul Arcul de Triumf, arena Dinamo urmând să intre în proces de demolare pentru a fi reconstruită.
„În prezent datorii sunt într-adevăr destul de ridicate, însă prin ‘haircut’, prin tăiere acestora, chiar semnificativ aş putea spune, le va plasa undeva în jurul valorii de 1,8 milioane de euro, eşalonabil în următorii trei ani. Suntem siguri că se poate realiza acest ‘haircut’.
Într-adevăr, situaţia nu e roz, însă ne bazăm, aşa cum am spus, pe partenerii comerciali, care au mai fost alături de club, pe sponsorii apropiaţi ai clubului şi în special pe fani, pe care îi aşteptăm să contribuie în continuare prin programul DDB. Îi aşteptăm să achiziţioneze abonamente, sper ca în cel mai scurt timp să să anunţăm noua arenă pe care vom lua. Arcul de Triumf este o variantă de dorit.
Cu siguranţă încercăm să rezolvăm situaţia de acolo cât mai repede cu putinţă. Acest club cred că poate fi reorganizat în aşa fel încât să fie atractiv inclusiv pentru pentru marii investitori privaţi”, a spus Vlad Iacob.
Oficialul clubului Dinamo, care s-a declarat suporter al echipei alb-roşii, a afirmat că obiectivul formaţiei va fi acela de a lupta pentru promovarea în Liga I.
„Pentru mine este o onoare să fiu aici, Dinamo este un club enorm care îşi are locul în vârful fotbalului românesc. Vom face tot ceea ce depinde de noi pentru ca din nou o să ajungă acolo cât de repede cu putinţă. Este un moment dificil, atât pe plan sportiv, cât şi prin prisma reorganizării judiciare, însă situaţia nu este una dramatică.
Aşteptăm alături de noi investitori, parteneri comerciali şi mai ales fanii, cărora vreau să le mulţumesc pentru susţinere. Un club precum Dinamo trebuie să lupte în primul rând la fiecare meci. Noi ne dorim să luptăm pentru o revenire în Liga I”, a mai spus administratorul special.
Iacob a precizat că Dinamo are resursele necesare pentru a începe sezonul Ligii a II-a: „Primul obiectiv este să stabilizăm situaţia, atât la în primul rând la nivel sportiv, la nivelul primei echipe, pentru că sezonul stă să înceapă, dar totodată lucrurile trebuie stabilizate şi la nivel administrativ şi managerial.
Avem resursele necesare pentru a începe sezonul, pentru orice, însă orice ajutor este bine venit. Mi-e greu să spun o lună, două, cinci. Dorin Şerdean este acţionarul majoritar al clubului şi îşi doreşte ca Dinamo să ajungă din nou în Liga I, este o persoană constructivă. Îşi doreşte ca acest club să ajungă la nivelul la care a fost. Ne bazăm pe un buget care să ne asigure că ne luptăm pentru promovare”.
Vlad Iacob, care va împlini pe 15 august vârsta de 35 de ani, i-a luat locul lui Iuliu Mureşan, care s-a despărţit de club după retrogradarea în liga a doua.
Clubul de fotbal Dinamo a solicitat intrarea în insolvenţă la 25 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti hotărând deschiderea procedurii la 1 iulie 2021.
Aceasta este cea de-a doua procedură a insolvenţei declanşate de SC Dinamo 1948 SA, după ce societatea fusese reintrodusă în circuitul economic în septembrie 2015.
Pentru prima oară în istoria sa, echipa de fotbal Dinamo a retrogradat în Liga a II-a la finalul sezonului precedent după ce a pierdut barajul de promovare/retrogradare cu Universitatea Cluj (0-2 în tur, 1-1 în retur).