Dan Petrescu s-a enervat cumplit! Atac devastator la adresa propriei echipe. Jeonbuk a ratat obiectivul sezonului

Dan Petrescu s-a enervat cumplit! Atac devastator la adresa propriei echipe. Jeonbuk a ratat obiectivul sezonului. Echipa pregătită de către antrenorul român a fost eliminată din Liga Campionilor Asiei.

Dan Petrescu nu s-a mai abţinut. Şi-a făcut praf echipa după ce a părăsit competiţia. Jeonbuk Motors a fost eliminată din sferturile de finală ale Cupei Campionilor Asiei. Asta. după ce a pierdut ”dubla” cu Ulsan HD, scor 1-2 la general.

Dan Petrescu s-a enervat cumplit!

După ce în tur a fost 1-1, Jeonbuk a cedat în al doilea meci, scor 0-1. Unicul gol al partidei a fost înscris de Young-woo Seol (45+2). La finalul partidei, Dan Petrescu s-a dezlănşuit. Era dezamăgit de rezultatul final și a dezvăluit că motivul înfrângerii a fost neputința jucătorilor săi de a marca.

Mai mult, ”Bursucul” a anunțat că își dorește ca Ulsan să câștige Liga Campionilor Asiei. ”Fotbalul nu înseamnă doar să îți creezi ocazii, dar golurile sunt ceea ce contează la final. Jucătorii trebuie să fie dezamăgiți, este dezamăgitor ce s-a întâmplat.

Îmi doresc ca Ulsan să câștige Liga Campionilor Asiei. Vreau să îi văd că se bucură pentru că sunt din liga noastră.

Pot fi multe motive pentru care nu ne-am calificat, dar cel mai mare este că ne-am creat foarte multe șanse și nu am reușit să marcăm. Motivul jocului nostru slab este că nu am marcat.

Este foarte dificil să marchezi împotriva unui portar de mare calitate ca cel de astăzi (n.r. Choo Hyun-woo). O să trecem peste”, a spus Dan Petrescu, conform isplus.com.

Ulsan HD, câştigătoare a competiţiei în 2012 şi 2020, va juca în semifinale cu Shandong Taishan din China sau Yokohama Marinos, din Japonia. În meciul tur, de la Jinan, niponii au câştigat cu 2-1.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed