Omul lui Dan Şucu are tupeu! Anunţ clar înaintea play-off-ului pentru titlu. Cei de la Rapid nu se mai ascund. După victoria cu 4-0 în fața celor de la FCSB nu se mai tem de nimic. Sunt pregătiți să câștige titlul de campioană.
Acționarul minoritar al Rapidului a vorbit în numele tuturor și a declarat că jucătorii vor face tot posibilul să câștige cât mai multe puncte în play-off pentru a reduce diferența față de liderul FCSB.
Omul lui Dan Şucu are tupeu! Anunţ clar înaintea play-off-ului pentru titlu
După victoria de 4-0 cu FCSB, Rapid pare că este de neoprit. Același lucru l-a declarat și Victor Angelescu, care spune că marele obiectiv din acest sezon este titlul.
Pe de altă parte, acționarul clubului a declarat că este conștient de puterea pe care o are FCSB.
„Ne-am asumat că ne batem pentru titlu din iarnă. Noi suntem cei care trebuie să revenim, să recuperăm puncte și va fi foarte greu. Încă au patru puncte în fața noastră și sunt favoriți, în acest moment, la câștigarea campionatului.
Noi trebuie să luptăm, să facem un play-off perfect, să ne dăruim în fiecare meci, să avem atitudine. Vom face tot posibilul pentru a ne bate pentru titlu, dar FCSB are, în continuare, prima șansă. Dacă nu vom câștiga titlul, sperăm să mergem, după foarte mulți ani, în cupele europene”, a spus Victor Angelescu la prosport.ro.
Care sunt principalele favorite la titlu
Victor Angelescu a mai declarat și faptul că, în afară de FCSB și Rapid, mai sunt încă două contracandidate puternice la titlu, care nu vor cădea deloc ușor.
„Sunt convins că CFR Cluj și Universitatea Craiova nu vor ceda prea ușor în acest play-off. Dacă noi sperăm, nu văd de ce nu pot spera și ei”, a mai spus Victor Angelescu.