CFR Cluj – Inter D’Escaldes, din turul 2 preliminar al Conference League, se dispută joi, de la ora 20:30. Ardelenii au ajuns în această fază a competiției după ce au fost eliminați din Champions League de pyunik Erevan. Dan Petrescu a anunțat că noul obiectiv este calificarea în grupe pentru al doilea an consecutiv.
Adversarul din această seară al clujenilor este unul accesibil, fiind o formație semi-profesionistă. Chiar și așa, Dan Petrescu pare că se teme de campioana Andorrei.
„E clar că e cea mai bună echipă din ultimii trei ani, a luat trei campionate. Orice campioană, indiferent din ce țară e, are ADN-ul ei, chiar dacă e din San Marino sau Gibraltar. Orice meci cu o campioană e foarte greu, mai ales în Europa. Dacă vedeți rezultatele, nu mai sunt diferențe mari, nu mai sunt echipe mici și echipe mari. E un meci foarte greu și trebuie să-l pregătești foarte bine”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă.
CFR Cluj – Inter D’Escaldes. Echipe probabile
CFR CLUJ: 34. Bălgrădean – 4. Cr. Manea, 6. Graovac, 3. A. Burcă, 45. Camora – 21, Boateng, 40. Cvek – 10. C. Deac, 7. Ad. Păun, 11. Petrila – 22. Debeljuh
Rezerve: 1. Scuffet, 8. Roger, 9. Dugandzic, 15. Yeboah, 17. Betancor, 20. Mistrati, 33. Kolinger, 44. Yuri, 47. Braun, 73. Muhar
Absenți: Bordeianu (nerefăcut)
Antrenor: Dan Petrescu
INTER CLUB D’ESCALDES: 13. Coca – 49. G. Arias, 12. Feher, 4. De Nova, 2. C. Rubio – 19. Martinez, 20. Roca, 21. Cabrera – 8. Belhadji, 9. Andreu, 23. J. Rubio
Rezerve 25. Munoz, 5. Moreno, 7. Soldevila, 11. Betriu, 17. De La Torre, 27. R. Torres, 48. C. Lopez, 66. Lima
Antrenor: Raul Obiols
Dacă va trece de Inter Club d’Escaldes, CFR Cluj o va întâlni pe Șahtior Soligorsk, echipă din Belarus, care a terminat pe locul 1 sezonul 2020-2021.