Simona Halep face dezvăluirea momentului. La plecarea în SUA, fostul lider mondial a vorbit despre cea mai mare dorință a sa, dar recunoaște că sunt șanse minime să se îndeplinească.
Halep va juca la Miami primul său meci oficial după o pauză de un an și jumătate.
Simona Halep își dorește să joace la Jocurile Olimpice
Simona Halep a plecat în această dimineață la Miami, unde va participa la primul turneu după un an și jumătate.
Dubla campioană de Grand Slam a recunoscut că își dorește că participe la Jocurile Olimpice de la Paris, dar este conștientă că șansele sunt destul de mici.
„Vreau să văd cum mă simt prima dată la întoarcerea pe teren. Îmi doresc să fiu la Jocurile Olimpice. Voi face tot ceea ce trebuie ca să pot să mă calific, însă sunt șanse destul de minime. I-am spus lui Horia Tecău că ne întâlnim la Miami și discutăm. Am deja un an și jumătate de când nu joc meci oficial, e greu să-mi dau cu părerea, după o să-mi setez obiective. Vreau să văd cum e la turneu și după o să mă gândesc la alte wild-card-uri. Vreau să iau săptămână cu săptămână. Da, tot timpul m-au susținut românii, îi aștept cu mare drag”, a spus Simona Halep la plecarea spre Miami.
George Cosac: „O așteptăm în echipa de Fed Cup”
Președintele FRT a declarat că speră ca Simona Halep să reușească să aibă rezultate bune cât mai repede.
„ Nu știu ce se întâmplă acum, dacă e pregătită fizic să revină rapid în turnee. Sper să o facă foarte repede, s-o vedem la joc! Este o piatră de pe inimă luată atât Simonei cât și familiei care a muncit foarte mult pentru a o aduce la un asemenea nivel. Mă bucur mult de tot.
Horia Tecău va lua legătura cu ea și o așteptăm în echipa de Fed Cup atunci când va fi pregătită”, a declarat George Cosac
Mihai Covaliu, președintele COSR, a declarat că va face tot ce poate ca jucătoarea de tenis să fie prezentă la Paris.
„Sper să își primească toate punctele înapoi, pe care le-a pierdut când această decizie a fost luată împotriva ei. Și sper s-o vedem pe zgura de la Roland Garros la Jocurile Olimpice, acolo unde ea se simte cel mai bine și joacă cel mai frumos tenis. Cred că mai poate fi la nivelul la care era.
Ar fi ca un vis împlinit să ajungă la Jocurile Olimpice, să reprezinte România, aşa cum a declarat de mai multe ori, şi să reuşească să câştige şi o medalie.
Știa că e nevinovată și s-a pregătit, știind că va veni această decizie care îi dă posibilitatea de a juca. Cred că tot ce s-a întâmplat a întărit-o pe Simona. Și cred că abia așteaptă să demonstreze”, a spus Mihai Covaliu.