Tupeu uluitor al acuzatorilor de la ITIA! S-a aflat ce a spus şefa agenţiei după verdictul TAS. Simona Halep ar putea da în judecată instituţia care a suspendat-o. Karen Moorhouse a reacționat.
Simona Halep a câștigat procesul de la Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS), iar acesteia i s-a redus suspendarea pentru dopaj de la 4 ani la 9 luni.
Tupeu uluitor al acuzatorilor de la ITIA!
La scurt timp după decizia dată de TAS, Karen Moorhouse a reacționat pe site-ul oficia ITIA. Cea care ocupă funcția de director executiv, a declarat că așteaptă motivarea integrală, pe care o va analiza detaliat.
„Un element esențial al procesului anti-doping este posibilitatea sportivului de a contesta, iar ITIA respectă atât acest drept, cât și verdictul ulterior. ITIA așteaptă motivarea integrală, pe care o va analiza amplu”, a declarat Moorhouse.
Mesajul vehement al lui Moorhous
În septembrie anul trecut, atucni când ITIA a anunțat suspendarea Simonei Halep pe o perioadă de 4 ani, Karen Moorhouse a transmis un mesaj dur în privința deciziei luate de agenție, asupra sportivei.
„După un proces riguros și complex, salutăm decizia tribunalului independent. Numărul de dovezi trimise tribunalului, legate atât de roxadustat, cât și de pașaportul biologic, a fost substanțial.
ITIA a urmat procedura obișnuită, așa cum ar fi făcut cu orice alt sportiv, în concordanță cu Regulamentul Global Anti-Doping, pentru a îndeplini scopul și responsabilitatea noastră, aceea de a menține principiul de competiție corectă.
În cadrul hotărârii scrise, juriul a admis că s-a urmat procedura corectă. Înțelegem interesul public semnificativ în astfel de cazuri și vrem să rămânem cât mai transparenți posibil, iar decizia completă va fi publicată în timp util”, spunea Moorhouse.