Bomba momentului. Au bătut palma. Adrian Mititelu a găsit rapid antrenor. Surpriză totală

Bomba momentului. Adrian Mititelu a găsit rapid antrenor după ce l-a dat afară pe Giovanni Costantino.

După ce au fost vehiculate mai multe nume, șeful oltenilor a bătut palma cu Marius Croitoru, cel care azi se va prezenta se pare la antrenamente.

Adrian Mititelu a găsit rapid antrenor

Adrian Mititelu s-ar fi înțeles cu Marius Croitoru (43 de ani), anunță gsp.ro. Cei doi au ajuns la un acord verbal, iar tehnicianul urmează să ajungă, miercuri, la Craiova. Ar fi al doilea mandat al lui Croitoru la FCU Craiova.

Antrenorul ar urma să debuteze pe banca oltenilor sâmbătă, la meciul cu UTA Arad.

Despărțire cu scandal

Marius Croitoru nu s-a despărțit în termeni tocmai amiabili de olteni. La vremea respectivă, Adrian Mititelu l-a făcut praf în 2022. Apoi, a revenit la sentimente mai bune, iar în 2023 au avut loc alte negocieri, care însă nu s-au finalizat.

„Un nepriceput, mi-a lăsat echipa în genunchi! Fanii mă înjură pe mine? Vorbiți, bă, cu zeul vostru!”, tuna Mititelu, în 2022.

Antrenorul a stat pe banca oltenilor 14 meciuri și a înregistrat 5 victorii, 3 remize și 6 eșecuri.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed