Dani Coman s-a dezlănţuit! Acuzaţii grave după înfrângerea cu Dinamo. Hermannstadt a pierdut, scor 0-1, pe Arcul de Triumf şi a ratat trei puncte mari în lupta pentru un loc de play-off în Superliga.
Dani Coman nu s-a mai abţinut. I-a dat ordin omului lui Răzvan Burleanu să facă ordine în arbitraj.
Dani Coman s-a dezlănţuit!
Dani Coman s-a enervat cumplit după ce lui Hermannstadt i-a fost anulat un gol valabil. Reuşita a fost anulată pentru ofsaid, deşi mingea a venit de la dinamovişti. „A fost gol valabil, mai departe să ne spună cei de la VAR. Ar trebui analizată faza asta mai atent de către cei de la CCA. Am pierdut 3 puncte care ne puteau duce în play-off”, a spus Dani Coman, la finalul meciului.
Şi Coman nu s-a oprit aici. „Înseamnă că arbitri nu sunt pregătiţi dacă fac asemenea greşeli. Trag un semnal de alarmă. Să fie mai atenţi cu noi. Noi nu ţipăm în fiecare zi la televizor, dar asta nu înseamnă că vor să facă doar ce vor cu noi”, a mai spus preşedintele celor de la Hermannstadt.
Sibienii încă se mai află pe un loc de play-off, dar contracandidatele nu au apucat să joace în această etapă. Chiar dacă s-ar califica în play-off, sibienii ar juca degeaba. Asta pentru că sunt în insolvenţă şi nu au drept de joc în cupele europene.