Vestea momentului despre Dennis Man! S-a decis soarta tricolorului. Echipa unde îşi va continua cariera. Sunt dezvăluiri de ultimă oră despre unul dintre cei mai importanţi jucători români.
Dennis Man are un sezon foarte bun la Parma, iar evoluţiile sale au strânit interesul echipelor mari.
Vestea momentului despre Dennis Man!
Acum, s-a aflat ce se va întâmpla cu Dennis Man. Edi Iordănescu trebuie să ştie. În acest moment, Parma e pe primul loc în Serie B. Are 8 puncte distanță de a doua clasată Cremonese.
Man face un sezon foarte bun la Parma, în Serie B. Acum, intră în ultimul an de contract. Inter s-ar fi interesat de român, dar Parma Live susține că românul nu vrea să se transfere.
„Nu au fost programate întâlniri în următoarele zile în legătură cu prelungirea contractului lui Dennis Man. Actualul acord va expira în iunie 2025, dar dorințele celor două părți sunt clare.
Man le-a spus deja apropiaților săi că își dorește să rămână la Parma și în următorul sezon, în speranța că echipa va promova, dar și din respect pentru clubul care a crezut în el și pentru un antrenor care a reușit să îi relanseze cariera.
Relația dintre agent și conducerea clubului este excelentă, negocierile continuă rapid, iar, în aceste condiții, să se ajungă la o prelungire a contractului până în vară nu pare prea complicat”, a dezvăluit Parma Live.
Se pare că Man vrea să-și prelungească angajamentul până în 2026, cu opțiune pentru încă un sezon. În momentul în care promovarea Parmei în Serie A va fi ca și obținută, impresarul Giovanni Becali va demara discuțiile cu conducerea „cruciaților”.