Anunțul momentului despre Răzvan Burleanu! Un rival a dat verdictul. Șeful FRF își face praf toți adversarii

Anunțul momentului despre Răzvan Burleanu! Un rival a dat verdictul. Șeful FRF își face praf toți adversarii în cadrul candidaturii pentru președenția UEFA. Nimeni nu ar fi crezut.

Răzvan Burleanu ar fi favorit pentru a-i lua locul lui Alksander Ceferin, la UEFA! Mai are alți trei rivali.

Anunțul momentului despre Răzvan Burleanu!

Marcel Pușcaș, fost oficial al Federației Române de Fotbal, a admis faptul că Răzvan Burleanu este favoritul în privința înlocuirii lui Ceferin, cel care conduce fotbalul european din anul 2016!

„Cred că Răzvan Burleanu este făcut să acceadă spre funcții de genul acesta. Așa cum a vrut să ajungă la FRF și nimeni nu l-a crezut, dar a reușit, așa are șanse și la UEFA. Și Slovenia era Federație mică. Și pe noi ne-a sunat cineva să-l ajutăm cu votul, iar domnul Burleanu l-a ajutat.

Are șanse mari în 2027, chiar dacă acolo candidat este Figo. Spuneți-mi ce fost mare fotbalist a condus un for european sau mondial. În ce administrație a lucrat până acum marele fotbalist Figo, un colos ca fotbalist?! Unde și-a arătat capacitățile de a conduce oameni, sisteme? Măcar Burleanu conduce FRF.

Răzvan a învățat lecția alegerilor, campaniilor. Răzvan e chiar doctor în campanii electorale, știe ce pedală să apese pentru a câștiga. Nu-mi convin multe la el, dar Răzvan Burleanu este doctor în alegeri. Este o artă. Poate că a studiat-o. S-a specializat. Știe exact ce trebuie. Ceea ce mie și lui Lupescu ne-a lipsit cu desăvârșire.

În România e imbatabil. Pe viață chiar. Nu-l mai poate învinge cineva. Chiar dacă nu ar fi normal să rămână acolo pe viață. Între Figo și Burleanu, Răzvan este favorit să câștige, chiar daca Figo rămâne în istoria fotbalului mondial pentru totdeauna. Asta e convingerea mea. Are șanse la conducerea UEFA în 2027!″, a spus Puşcaş, citat de fanatik.ro.

Șeful FRF are trei rivali

Răzvan Burleanu este unul dintre favoriții potențiali înlocuitori ai lui Aleksander Ceferin, pentru poziția de președinte UEFA.

Luis Figo, fostul mare fotbalist de la Real Madrid și Barcelona, ar fi unul dintre rivalii românului. La fel și Predrag Mijatovic, fostul jucător şi director sportiv de la Real Madrid, dar și Zvonimir Boban, fostul jucător de la AC Milan.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Răzvan Lucescu a dat lovitura! Meci uriaş al celor de la PAOK Salonic. Nebunia a fost totală

Răzvan Lucescu a dat lovitura în etapa precedentă din...

Vestea dimineţii pentru Simona Halep! Anunţul venit de la WTA. Şi Sorana Cîrstea, direct vizată

Vestea dimineţii pentru Simona Halep! Anunţul venit de la...

Vestea momentului pentru tricolorul lui Mircea Lucescu! S-ar putea materializa transferul. Marius Șumudică a spus tot

Vestea momentului pentru tricolorul lui Mircea Lucescu! Jucătorul ar...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed