Mesajul momentului pentru Simona Halep! Rivala româncei a dat verdictul. Ce trebuie să se întâmple la TAS

Mesajul momentului pentru Simona Halep! Rivala româncei a dat verdictul. S-a aflat ce trebuie să se întâmple la TAS. Fostul lider mondial WTA îşi joacă toată cariera la tribunalul din Elveţia.

Simona Halep speră să îi convingă pe judecătorii de la TAS că este nevinovată şi să scape de suspendarea de 4 ani.

Mesajul momentului pentru Simona Halep!

Karolina Pliskova sare în apărarea Simonei Halep. După ce s-a calificat în sferturile de finală la Transylvania Open, cehoaica a vorbit despre procesul româncei. A avut un mesaj superb pentru Simona, care în aceste zile este audiată la TAS.

Jucătoarea cehă, fost lider mondial a transmis că Simona a fost una dintre cele mai apropiate jucătoare din circuit. A avut un mesaj superb de susținere pentru jucătoarea noastră.

„Am văzut că s-a prezentat la TAS, la audieri. Întotdeauna mi-a plăcut de Simona. Este una dintre fetele din circuit de care m-am apropiat cel mai mult. Avem aproape aceeași vârstă, ea este cu un an mai mare și o cunosc de cand avem poate 10 ani.

Ne-am confruntat de atâtea ori, am făcut meciuri bune și Simona a fost fair-play întotdeauna, indiferent dacă a câștigat sau a pierdut. Sper că va trece cu bine peste acest moment și sper să nu fie cel mai rău scenariu, de patru ani, iar suspendarea să fie redusă”, a declarat Karolina Pliskova după calificarea în sferturi la Transylvania Open.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed