Ivaylo Petev s-a dezlănţuit! Mesaj dur la adresa contestatarilor. S-a aflat ce le-a transmis antrenorul de la CSU Craiova.
CSU Craiova va primi vizita celor de la Universitatea Cluj, vineri, pentru meciul din etapa cu numărul 25, de la ora 20:00. Antrenorul celor din Bănie a declarat că Screciu, Ivan ş Houri s-au refăcut din problemele medicale, iar Basilio Ndong a revenit din Cupa Africii pe Națiuni.
Ivaylo Petev s-a dezlănţuit! Mesaj dur la adresa contestatarilor
Pe lângă faptul că Ivaylo Petev a declarat că s-a informat despre statisticile înregistrate de U Cluj în duelurile din deplasare, tehnicianul din Bănie a vorbit despre criticile primite din cauza înfrângerilor echipei din ultimele etape. Spune însă nu le bagă în seamă.
„M-am uitat pe statistică şi Clujul este a doua echipă ca palmares în deplasare, asta spune multe. Au mulţi jucători cu experienţă, mulţi au jucat la noi şi vor să fie la un nivel bun, e logic că vor să demonstreze că sunt foarte buni, dar e important cât le vom permite noi să joace. Noi trebuie să căutăm cele 3 puncte din primul minut, să fim concentraţi din start, să încercăm să ne impunem.
E normal să lipsească jucători de-a lungul sezonului, a lipsit Bancu, acum nu joacă Mitriţă, dar trebuie să ne prezentăm bine şi fără el şi să câştigăm. Nu mai avem alte probleme de lot, aşteptăm meciul. Houri a avut o problemă la coapsă, a lipsit la ultimele meciuri, dar s-a antrenat şi va fi disponibil. La Sepsi am făcut mai puţine greşeli faţă de meciurile anterioare şi repriza a doua a fost mai bună decât prima” a spus Ivaylo Petev, la conferința de presă premergătoare meciului de vineri.
„Nu vreau să ştiu cine va arbitra meciul de mâine”
„Mă simt foarte bine la Craiova, nu ies aşa mult în oraş, ştiu câteva cuvinte în română, dar uneori mă prefac că nu le înţeleg, câteodată prefer să nu le pricep. Uneori câştigi, alterori pierzi în sport, e normal să fie şi critici. Nu vreau să ştiu nici cine va arbitra meciul de mâine.
Avem trei portari şi oricare trebuie să fie pregătit să ajute echipa, fiecare trebuie să dea cel mai bun. Nu numai în România este proverbul «echipa câştigătoare nu se schimbă», şi în Bulgaria o avem. Vă spun ceva în premieră, pe Iliev şi pe Zlatinski, eu i-am ajutat să vină în România”, a mai spus Ivaylo Petev.
David Lazar: „Sperăm să fim în play-off”
„Întâlnim o echipă foarte bună, cu jucători şi antrenor experimentaţi, unii au trecut pe la noi, dar în teren uităm de prietenii şi cei mai buni să câştige în teren.
A trecut ceva timp de când nu am mai jucat, dar am rămas concentrat şi mi-am aşteptat rândul. Le mulţumesc antrenorilor că au avut încredere în mine. Am avut o neînţelegere cu Silva la meciul trecut. Se mai întâmplă între jucători, dar bine că nu a ieşit gol. Sper ca pe viitor să nu se mai întâmple. Mai sunt multe meciuri, multe puncte în joc, sper să luăm cât mai multe. Meciurile sunt echilibrate. Trebuie să ai emoţii la fiecare meci, ca să fii concentrat.
Sperăm să câştigăm primul meci acasă de anul acesta, să îmbunăm suporterii, fiindcă i-am cam dezamăgit în ultima vreme. Sperăm să fim matematic în play-off până la ultimele două meciuri, cu Rapid şi FCU. Atmosfera este mai bună, avem mai multă încredere, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, fiindcă putem cădea în partea cealaltă, mai ales că am pierdut multe puncte în ultima vreme”, a spus David Lazar.