Gică Hagi pleacă de la Farul?! A apărut un anunţ şocant al antrenorului formației alb-albastre. S-a aflat de ce se teme tehnicianul constănţenilor. de la finalul sezonului ar vrea să îi părăsească pe rechini.
Gică Hagi s-a enervat după egalul dintre FCSB și Farul, scor 1-1. El a spus că va veni o zi când va pleca de pe banca echipei din Constanța, asta pentru că oficialii grupării îl vor da afară dacă rezultatele nu vor fi satisfăcătoare.
Gică Hagi pleacă de la Farul?!
Farul a reușit să egaleze în ultimul moment cu FCSB, în meciul disputat pe Arena Națională. După ce Baba Alhassan a marcat în minutul 55, Ionuț Larie a egalat, dintr-un penalty, în prelungirile meciului.
Gică Hagi s-a plâns de echipa pe care a avut-o pentru duelul cu FCSB. El a spus că încearcă să găsească soluții, deoarece mai mulți fotbaliști de la Farul au plecat în acest sezon.
„Mie îmi lipsesc trei jucători de la mijloc: Băluță, Artean, Nedelcu. Anul trecut am câștigat campionatul cu ei și nimeni nu zice nimic. Credeți că dacă Hagi e pe bancă, gata, totul devine așa de ușor.
Da, găsim, vedem. Ușor nu e, dar asta e funcția pe care o am. Trebuie să găsesc soluții, că dacă nu conducerea o să mă dea afară. O să vină să și o să mă dea afară conducerea dacă nu fac bine. O să vină și ziua când o să plec.
Eu nu inventez nimic, trebuie să găsesc soluții, așa cum le cer și jucătorilor. Trebuie să găsim soluții, pentru că noi Farul suntem obligați să vindem. Lucrăm cu deficit. Eu trebuie să vând, pentru că trebuie să plătesc salariile.
Eu mă debitez, eu sunt acționarul majoritar, iar Hagi nu e bogat. Eu mi-am băgat toți banii în academie, academie pe care i-o las lui Farul”, a spus Gică Hagi.
Gică Hagi: „A văzut toată lumea”
Gică Hagi a criticat deciziile arbitrului după remiza cu FCSB. Antrenorul Farului au spus că la golul anulat al lui Louis Munteanu nu a fost offside, conform Digisport.
„Pot fi multe de spus, dar până la urmă suntem fericiţi pentru că am luat un punct. Am întâlnit un adversar care e ca şi calificat în play-off, nu are cum să piardă nici locul 2.
Erau mult mai încrezători decât noi. Prima repriză a fost slabă a noastră, previzibilă. Repriza a doua am revenit, am făcut o repriză bună, am luat un punct şi după aia ce s-a întâmplat a văzut toată lumea.
Toată lumea ţipă. Am văzut astăzi nişte lucruri. Să îi dai galben lui Louis când nu l-a atins, să nu mai joace etapa viitoare.
Să ai penalty, gol valabil! Cum să ajungi să tragi liniile când al meu e în afara careului şi Dawa e în careu? După aia să îmi anulezi golul.
Era clar cum am luat noi penalty-ul. A văzut toată lumea. În partea cealaltă nu s-a dat, nicio reluare cu Louis.
Dacă ăla e offside… E inacceptabil. Şi nu voia să dea nici penalty, când a fost clar”, a declarat Gică Hagi.