Vicecampioana României a reușit doar un egal cu nou promovata U Cluj, rezultat care nu i-a picat tocmai bine antrenorului Toni Petrea.
„A fost un joc mai puțin reușit. Am făcut destul de multe greșeli și în prima repriză, și în a doua, pe final, când puteam fi taxați pe contraatac. Sunt lucruri pe care le discut cu jucătorii, le cer să fim mult mai atenți.
Trebuia să fie concentrați până la final, adversarul a avut 2-3 ocazii de a marca. Rezultatul nu mă mulțumește, dar trebuie să mă gândesc mai mult la evoluția noastră, care, de ce să nu recunosc, nu a fost pe placul meu. Trebuie să ne schimbăm atitudinea față de joc”, a afirmat Petrea la Digi Sport.
Antrenorul s-a enervat și după ce a aflat că Florin Tănase ar fi spus că modificările făcute de el nu au fost cele mai inspirate.
„De unde știți că era supărat pe schimbări? Întrebați-l pe el, nu știu despre așa ceva”, a răspuns imediat antrenorul.
„Asta e politica clubului”
Florin Tănase a declarat de asemenea că FCSB ar avea nevoie de mai multe transferuri pentru că are numai copii în echipă. mesajul lui Petrea a fost însă foarte clar.
„Asta e politica clubului cu jucători de perspectivă, să îmbinăm experiența cu tinerețea. În orice moment, la orice echipă, cred că ar mai fi nevoie de jucători. Depinde ce poți să aduci și pe ce posturi. Suntem la început de sezon, nu avem ritm de joc”.