Turneul de tenis Concord Iaşi Open, câştigat de brazilianul Felipe Meligeni

Tenismanul brazilian Felipe Meligeni Rodrigues Alves, aflat pe locul 169 în ierarhia mondială, a câştigat Concord Iaşi Open, turneu de categoria ATP Challenger 100, dotat cu premii totale de 90.280 de euro, după ce l-a învins pe spaniolul Pablo Andujar cu 6-3, 4-6, 6-2.

În vârstă de 24 de ani, Meligeni, cap de serie nr. 8 al competiţiei, a obţinut victoria în faţa lui Andujar (36 de ani), numărul 105 mondial, al doilea favorit, după două ore şi zece minute.

Finala a fost una electrizantă, cu schimburi spectaculoase de lovituri ce i-au ridicat în picioare pe cei 1.000 de spectatori prezenţi în tribunele Bazei Sportive Ciric, potrivit contului de Instagram al competiţiei, relateaza agerpres.ro.

Felipe Meligeni Rodrigues Alves a fost sfertfinalist la prima ediţie a Concord Iaşi Open, când a fost eliminat în drumul spre semifinale chiar de către Pablo Andujar, iar anul trecut s-a oprit în semifinale la Iaşi.

Felipe Meligeni s-a ales cu un cec de 12.250 de euro şi 100 de puncte ATP, în timp ce Pablo Andujar a fost recompensat cu 60 de puncte şi un premiu în bani de 7.200 de euro.

Perechea franco-argentiniană Geoffrey Blancaneaux/Renzo Olivo a câştigat titlul la dublu, după ce i-a învins pe favoriţii numărul doi, Diego Hidalgo (Ecuador)/Cristian Rodriguez (Columbia), cu 6-4, 2-6, 10-6.

Campionii au primit un cec în valoare de 5.250 de euro şi 100 de puncte ATP la dublu, iar finaliştii s-au ales cu 3.100 de euro şi 60 de puncte ATP la dublu.

„A fost o săptămână superbă pentru noi, primul nostru turneu de dublu şi suntem bucuroşi pentru acest trofeu. Totul a fost la superlativ, le mulţumim organizatorilor, copiilor de mingi, arbitrilor, directorului de turneu, ne-am simţit foarte bine la Iaşi şi ne dorim să revenim”, a declarat Renzo Olivo.

Trofeul campionilor, din bronz, a fost creat de sculptorul Valentin Duicu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed