Final incendiar la Ploieşti! S-a terminat Petrolul-CFR Cluj. Ce au făcut oamenii lui Adrian Mutu

Final incendiar la Ploieşti! S-a terminat Petrolul-CFR Cluj. S-a aflat ce au făcut oamenii lui Adrian Mutu. Ardelenii au jucat deja al doilea meci sub comanda Briliantului după victoria lejeră din runda trecută, cu FC Voluntari.

Adrian Mutu încearcă să o readucă pe CFR Cluj în lupta pentru titlu, după ce echipa din Gruia a deraiat sub comanda lui Andrea Mandorlini.

S-a terminat Petrolul-CFR Cluj

Băieţii lui Adrian Mutu au început prost disputa de la Ploieşti. Au încasat gol după doar 23 de minute. Irobiso a fost cel care a deschis scorul pentru cei de la Petrolul. Oaspeţii au reuşit egalarea după un gol de generic. Keita a marcat  în minutul 52, după un şut superb care a lovit mai întâi bara.

Nou intratul, Peter Michael a ratat singur cu portarul. Nu a reuşit să-l bată pe Zima din câţiva metri. Apoi, gazdele au avut o serie de mai multe ocazii. Sava a scos spectaculos execuţiile lui Musi şi Isfan. Hanca a ratat şi el din apropiere ţinta. În prelungiri, oaspeţii au dat lovitura. Michael i-a luat faţa lui Papp şi i-a trimis lui Deac pentru golul de 2-1. Gazdele au acuzat faza de fault în atac, dar VAR-ul nu a intervenit, iar golul a fost validat.

Scor final Petrolul-CFR Cluj 1-2 şi echipa lui Adrian Mutu câştigă 3 puncte mari la Ploieşti. Se apropie la 8 puncte de liderul FCSB. De partea cealaltă, gazdele se îndepărtează de play-off.

Petrolul Ploiești – CFR Cluj, echipele de start:

PETROLUL (4-4-1-1): Zima – Papp, Meijers, Huja, Țicu (cpt.) – Doua, Seto, Jair, Grozav – Musi – Irobiso
Rezerve: Eșanu – David Paraschiv, Garutti, D. Radu, Dumitriu, Diomande, M. Bratu, M. Roman II, Hanca, Ișfan, I. Răducan, Dumitrache
Antrenor: Florin Pîrvu

CFR CLUJ (4-3-3): Sava – Manea, Boben, M. Ilie, Mamic – Muhar, K. Keita, Tachtsidis – Deac (cpt.), Bîrligea, Otele
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean – Mogoș, Ajeti, R. Filip, Fică, El Kaddouri, Avounou, Serebe, Michael
Antrenor: Adrian Mutu

Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești (capacitate: 15.073 locuri)
Arbitru: Radu Petrescu (București) / A1: Mircea Grigoriu (București) / A2: Marius Mihai Marica (Bistrița) / Arbitru VAR: Marcel Bîrsan (București) / Arbitru AVAR: Claudiu Marcu (Constanța) / R1: George Găman (Craiova) / Observator arbitri: Irina Mîrţ (București)

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed