Atac devastator la adresa lui Mihai Rotaru! Un fost antrenor de la CSU Craiova s-a dezlănțuit. Ce i-a transmis patronului echipei

Atac devastator la adresa lui Mihai Rotaru! Un fost antrenor de la CSU Craiova a detonat bomba în Bănie. Detaliul care l-a nemulțumit în actualul sezon. Ce i-a transmis patronului echipei.

Mihai Rotaru a fost luat la țintă de către un fost tehnician al oltenilor! Atac fără precedent la adresa lui Ivaylo Petev. Nu s-a abținut.

Atac devastator la adresa lui Mihai Rotaru!

Laszlo Balint, fost antrenor al celor de la CSU Craiova, a subliniat atitudinea indulgentă pe care conducerea oltenilor au abordat-o în colaborarea cu Ivaylo Petev, actualul antrenor din Bănie.

Balint este de părere că dacă ar fi fost vorba despre un antrenor român, Mihai Rotaru ar fi dat uitării indulgența pe care o expune în prezent, tehnicianul bulgarul beneficiind de un tratament special.

„Ați subliniat un aspect foarte important pe care l-am observat și eu. Acest parcurs. N-am nimic cu Ivaylo Petev, este un antrenor care și-a demonstrat valoarea. Dacă ne uităm la CV-ul lui, dar cred că este un fenomen un pic ciudat! Cred că orice antrenor român dacă ar fi înregistrat acest parcurs, în special acest rezultat împotriva celor de la FCSB, nu ar mai fi avut zile la Craiova!

Pe undeva e important, noi suntem o nație foarte ospitalieră. În momentul în care vin străini îi întâmpinăm foarte bine. Avem răbdare cu ei. Le dăm timp să se adapteze și să-și implementeze metodele și filosofia.

Însă, din punctul meu de vedere cred că toată lumea ar fi avut alte așteptări de la un antrenor precum Ivaylo Petev, cu un CV atât de bogat precum al dânsului. Este clar că acolo se pleacă de la bun început cu un obiectiv. Câștigarea titlului. A Cupei, iar pe parcurs, indiferent de antrenorii care conduc echipa, obiectivul se schimbă.

Nu sunt eu în măsură să mă pronunț despre ce se întâmplă la club de nu reușesc să-și atingă obiectivele. Sunt convins că domnul Rotaru are inteligența și expertiza necesară să analizeze acest moment și să ia deciziile potrivite!”, a declarat Laszlo Balint, pentru ProSport.

”De asta am fost eu demis!”

Balint a fost demis din funcția de tehnician al formației CSU Craiova, subit, într-un moment cu totul neașteptat. Oltenii tocmai câștigaseră duelul cu rivala din Bănie, 2-1 cu FCU Craiova.

Tehnicianul susține că motivul pentru care Mihai Rotaru a încheiat colaborarea cu el ar fi fost lipsa de dominare în posesie a formației, din partida cu rivala din Craiova. Chiar și așa, acest motiv nu ar fi fost unul destul de plauzibil cât să susțină demiterea din funcție.

Antrenorul crede că Petev are parte de susținere necondiționată ieșită din comun, deși bulgarul nu a mai bifat o victorie de 5 etape în competiția internă.

„Corect sau nu, depinde de foarte multe viziuni, eu am înțeles că am fost demis pentru că FC U Craiova ne-a dominat la nivelul posesiei la momentul respectiv, nu pot să confirm asta ca fiind o certitudine, dar e un zvon pe care l-am auzit.

O victorie extrem de importantă pentru suporteri, pentru fotbalul craiovean, dar a doua zi am ajuns la bază și am fost înștiințat că sunt demis după un meci împotriva unei echipe care este considerată o rivală a celor de la Universitatea Craiova.

Acum, înregistrezi un asemenea scor (n.r. – cu FCSB) și vedem mesaje de încurajare pentru jucători și antrenor. Poate asta e normalitatea într-un fotbal civilizat. Să se dea încredere unui antrenor. Nu să se demită un antrenor în condițiile în care eram ușor pe plus față de ultimele două sezoane dinaintea mea.

Dar n-a contat nimic. Nici că n-am beneficiat de transferuri. Au fost mai multe lucruri. Probabil s-a considerat că eu nu sunt un antrenor potrivit pentru universitatea Craiova. La fel cum acum se consideră că Ivaylo Petev este un antrenor potrivit. Dar probabil asta e corect și normal. Să se dea încredere și în situațiile mai dificile!”, a mai spus Balint.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed