S-a aflat adevărul despre Andrea Compagno! De ce nu-l mai vrea Gigi Becali la FCSB. Mihai Stoica, managerul general al vicecampioanei României, a făcut dezvăluiri complete despre atacantul italian.
Mihai Stoica a dezvăluit adevăratul motiv pentru care Gigi Becali îl vinde la un preț redus pe Andrea Compagno. De altfel, italianul nu a fost cu echipa în Bănie, acolo unde FCSB a câștigat derby-ul cu CSU Craiova cu 3-0.
S-a aflat adevărul despre Andrea Compagno
În 2022, Gigi Becali i-a achitat lui Adrian Mititelu suma de 1.500.000 de euro pentru Andrea Compagno. Acum, atacantul italian a fost pus pe lista neagră de Becali și ar urma să fie vândut pentru o sumă de 10 ori mai mică decât cea plătită lui Mititelu. Cu toate astea, patronul de la FCSB s-ar declara mulțumit de o astfel de tranzacție.
Andrea Compagno a semnat un acord cu FCSB până în vara lui 2024, cu un salariu lunar de 15.000 de euro. FCSB avea opțiunea de a-i prelungi contractul în vară, pentru încă două sezoane, cu o creștere salarială la 20.000 de euro lunar în primul an și 25.000 de euro în al doilea. În această situație, Becali a decis să nu îl mai păstreze pe Compagno, tocmai pentru a evita să plătească un salariu mare.
„La Gigi nu e doar suma pe care o încasează dacă pleacă acum Compagno. Mai e şi suma pe care o încasează Compagno de acum încolo. Mai e şi problema dacă va râmâne în continuare sau nu.
Îşi face un calcul şi dacă iese la un milion (n.r. – un milion de euro). La un milion, zice să îl dea acum. Clar se vrea altceva, se vrea o altă dinamică în atac”, a declarat Mihai Stoica la orangesport.ro.
Gigi Becali: „Să plece unde vrea”
Gigi Becali a primit trei oferte pentru Andrea Compagno, astfel că atacantul va pleca de la FCSB până la sfârșitul perioadei de transferuri. Anunțul a fost făcut de patronul roș-albaștrilor, după meciul cu CSU Craiova.
„De Compagno nu știu. Am avut trei oferte. Una de 300.000 de euro, una de 150.000 și una de 250.000 de euro. Să plece unde vrea. Le-am acceptat pe toate trei. Să o aleagă pe care vrea. Dacă el nu a vrut să meargă cu echipa, îți dai seama că are de gând să plece.
Nu are rost să mai vorbim de el. La revedere! Știi care e treaba? La mine poți să pasezi greșit, dar trebuie să pasezi repede. Vreau viteză. Dacă stai și dormi cu mingea la picior și ți-o fură adversarul, gata! Dacă joci în viteză, cu mine ești prieten.
Dacă dormi pe teren până vine baba cu colaci, gata! Nu mai merge așa! Dacă vine baba, bagă colacii la cuptor și îi mănâncă până vii tu și pasezi… Dacă stai cu mingea la picior, cum face Compagno, că «Stai să mă întorc», nu e bine. Gata!”, a spus Gigi Becali.
Aktobe ar fi venit cu o ofertă de 250.000 de euro pentru Andrea Compagno și ar fi dispusă să adauge bonusuri de până la 20% dintr-un eventual transfer.
Formația din Kazahstan ar propune și un salariu de 400.000 de euro pe an pentru italian. Această ofertă este mai mare decât cea făcută de Konyaspor, care a înaintat suma de 150.000 de euro.