Adrian Mititelu va fi şocat! S-a aflat ce a putut să spună Mihai Rotaru, patronul CSU Craiova, despre cei de la FCU Craiova. S-a creat o alianţă incredibilă între cei mai mari duşmani ai Superligii.
Finanțatorul echipei CSU Craiova, Mihai Rotaru, a acuzat că arbitrajul a favorizat echipa Farul în 2024.
Adrian Mititelu va fi şocat!
Farul a câștigat primele două meciuri din 2024, învingând CSU Craiova cu 2-1 și FCU Craiova cu 1-0. În ambele partide, adversarele „Regelui” ar fi trebuit să primească un penalty, în opinia oltenilor.
Rotaru n-a fost mulțumit nici de arbitrajul de la meciul cu FCSB, scor final 3-0, acesta fiind de părere că penalty-ul din ultimele momente ale primei reprize nu ar fi trebuit acordat.
„Dacă am fi primit penalty-ul la Mitriță, în meciul cu Farul, iar echipa domnului Mititelu ar fi primit și ea penalty runda asta, tot cu Farul, noi am fi urcat o poziție. Am fi fost peste Farul, ar fi trebuit să aibă 4 puncte în minus!”, a spus Rotaru, la Digi Sport.
Adrian Mititelu, finanțatorul de la FCU Craiova, a criticat și el arbitrajul din duelul cu Farul.
Mihai Rotaru: „Ați avut o atitudine pro FCSB pe față”
Marius Avram, fost arbitru, a spus că penalty-ul acordat de Bîrsan în meciul CSU Craiova – FCSB a fost unul corect, însă Mihai Rotaru nu a fost de acord cu acest lucru.
„Mie de domnul Avram nu îmi place de la meciul Iași – Voluntari, din Cupă, de acum mulți ani. Când ați avut o atitudine foarte tendențioasă. Și de la un meci al celor de la FCSB, din trecut, când ați avut o atitudine pro FCSB pe față.
Consider că este fostul arbitru care argumentează cel mai bine și are sens ce spune. Este fundamentat ce a spus și în legătură cu penalty-ul din această seară. Doar că eu consider că nu a fost o mișcare a mâinii către minge, ci a întregului corp”, a mai spus Rotaru.