Gică Hagi a fost în culmea fericirii după ce echipa sa a reușit să o învingă pe FCU Craiova, scor 1-0. Antrenorul a anunțat și ce obiectiv au marinarii și a subliniat, din nou, că anul acesta nu se gândește la titlu.
Farul este pe locul 4, la egalitate de puncte (36) cu CFR Cluj și Rapid.
Gică Hagi, în culmea fericirii
„Eu am început bine anul. Am câștigat cu două echipe valoroase din Craiova. Am pregătit bine meciul, am avut momentele noastre. Negativ este că au foate multe ocazii ratate. Adversarul vine atunci pe tine, și își creează ocazii. În final este o victorie bună și meritată.
(n.r. ratare Louis Munteanu) Louis face parte din joc. E bine că își creează ocazii, o să și intre o să vedeți. Așa se întâmplă.
(n.r. dacă se gândește la titlu) Nu…să fim serioși. Presiune există la toate echipele, dar nu putem să vorbim despre titlu. Rapid are bani cumpără jucători. La noi, eu trebuie să mă adaptez. Mai avem până să fim un club puternic.
(n.r. despre Denis Alibec) Băiatul a răspuns că nu e adevărat. Noi nu am avut această idee să-l aducem. El are salariul foarte mare. Altfel, de ce l-am dat? Eu aș fi fericit să vină. Dar cum să lași banii aia și să vi aici? El acolo joacă.
Niciodată cred că Farul nu a câștigat ambele meciuri cu echipele din Craiova. E fantastic ce am făcut. Asta ne dă încredere. Sperăm să arătăm cu trebuie, la meciul următor poate producem surpriza.”, a declarat Gică Hagi.