Dinamo, aproape de mutările verii! Jucătorii pe care au pus ochii câinii. Unul aparţine de rivala FCSB

Dinamo este foarte aproape de mutările verii! S-a aflat cine sunt jucătorii pe care au pus ochii câinii. Unul aparţine de rivala FCSB. Foarte slabi în jocurile amicale unde au fost făcuţi de ruşine, câinii încearcă să se întărească.

Andrei Marc și Ovidiu Horșia sunt jucătorii pe care i-ar vrea Dinamo. Andrei Marc s-a eliberat de Concordia Chiajna și este dispus să vină la antrenamentele lui Dinamo începând de luni, chiar dacă echipa din Ştefan cel Mare este aproape de faliment: Tot atunci,  va negocia și contractul, în funcție de situația de la nivelul conducerii, conform fanatik.ro.

Dinamo, aproape de mutările verii!

Marc a mai evoluat pentru Dinamo între februarie 2015 și august 2016. Atunci a purtat și banderola de căpitan, fiind cedat la Sanliurfaspor, în schimbul sumei de 200.000 de euro.

Câinii îl vor şi pe Ovidiu Horșia, mijlocaș aflat sub contract cu FCSB. „Eu le-am transmis celor de la Dinamo să vorbească cu impresarul meu și cu domnul Mihai Stoica. Mai am doi ani de contract cu FCSB. Sunt deschis la orice discuție, la orice oportunitate, dar prima dată trebuie reglate aceste lucruri”, a precizat Horșia, conform gsp.ro.

Ovidiu Horșia este sub contract cu FCSB din anul 2017, dar a fost mereu împrumutat. Academica Clinceni, Poli Iași, Gaz Metan și Unirea Constanța sunt echipele din CV-ul mijlocașului.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed