Ilie Dumitrescu, încântat după meciul spectaculos dintre Universitatea Craiova și Sepsi: Un început de sezon cu multe goluri

A fost spectacol total în al doilea meci din prima etapă a Superligii de fotbal. Universitatea Craiova și Sepsi au remizat, scor 2-2. Oltenii au condus cu 2-0, însă oltenii s-au văzut egalați pe final de joc.

Gustavo, introdus la jumătatea primei reprize în locul accidentatului Roguljic, a reușit o dublă pentru Universitatea Craiova și a fost desemnat omul meciului, însă nu i-a putut garanta victoria grupării din Bănie. Damașcan, intrat la rândul său pe parcursul jocului, și Păun, au restabilit echilibrul pe tabelă spre final, anunță digisport.ro.

Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat partida și a ajuns la concluzia că organizarea și schimbările inspirate ale celor de la Sepsi au făcut ca Universitatea Craiova să nu obțină toate cele trei puncte. În plus, expertul Digi Sport a lăudat execuția lui Vitalie Damașcan (23 de ani), de la golul cu care Sepsi a redus din diferență.

”Un început de sezon cu multe goluri. Mă gândeam cât de mult contează să ai continuitate pe banca tehnică, apropo de proiectul de la Sepsi. Plus că s-au mișcat bine și la transferuri. Sunt acoperiți, e extraordinar pentru antrenor să ai soluții pe bancă. Îmi aduc aminte și cu CFR, a intrat Rondon, a marcat gol, acum, Damașcan intră, marchează extraordinar, cu o execuție senzațională cu stângul.

Din gleznă a dat direcție, a evitat și barajul și portarul. De cealaltă parte, la Craiova… Vorbeam de acel echilibru între atac și apărare, mai ales că erau doi jucători acolo care acopereau foarte bine. Exact acolo echipa suferit pe final de joc”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea Digi Sport Special.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed