Avertisment crunt pentru Ianis Hagi! Ce este obligat să facă tricolorul dacă nu vrea să piardă EURO 2024.
Un fost internațional român crede că cel mai bine Hagi s-ar întoarce la Rangers unde sunt șanse să joace mai multe minute. Doar în șase meciuri a fost titular în Spania.
Avertisment crunt pentru Ianis Hagi
Răzvan Raț îl avertizează pe Ianis Hagi. Fostul internațional care a a jucat 113 meciuri pentru naționala României spune că Hagi trebuie să joace mai mult dacă vrea să meargă la EURO 2024. Raț îl sfătuiește să se întoarcă la Rangers dacă are posibilitatea.
”Decât rezervă la Alaves, mai bine se întoarce la Rangesr și joacă. Altfel, poate pierde EURO. Cu tot respectul, Ianis Hagi nu e Gheorghe Hagi! Din punctul meu de vedere. Pentru mine e evident. Foarte multă presiune a fost pusă pe Ianis Hagi artificial și nedrept”, a spus Răzvan Raț pentru PRO TV și Sport.ro.
România s-a calificat la Campionatul European din Germania, care are loc în perioada 14 iunie – 14 iulie. Tricolorii sunt repartizați în Grupa E, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc la Hamburg.
România joacă pentru a şasea oară la EURO. A mai fost prezentă la ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016. În 2000 s-a obținut cea mai bună performanță, sferturi de finală.