Gigi Becali a mai dat afară un jucător! S-a aflat suma uriaşă pe care a trebuit să o achite patronul vicecampioanei României. Fotbalistul a fost acontat deja de Dan Şucu, finanțatorul echipei din Giulești.
Damjan Djokovic (33 de ani) a reziliat contractul cu FCSB, iar Gigi Becali a dezvăluit cât i-a achitat mijlocașului croat pentru ca acesta să accepte desfacerea acordului.
Gigi Becali a mai dat afară un jucător
Astfel, Djokovic a încasat 70.000 de euro de la clubul bucureștean pentru a deveni liber de contract.
Asta nu pentru mult timp, căci jucătorul se va alătura formației Rapid. De altfel, croatul a și ajuns în cantonamentul din Antalya, acolo unde se află giuleștenii.
Potrivit GSP, la noua lui echipă, Djokovic va primi un salariu de 15.000 de euro lunar, pe lângă prime.
„I-am dat drumul lui Djokovic, gata. Înțeleg că s-a înțeles cu Rapid. A plecat, nu mai contează. I-am dat bani să plece. 70.000 i-am dat. I-am și zis lui Mihai că omul avea contract și trebuia respectat. Omul, dacă are contract, trebuie respectat.
Îi dai omului salariul dacă nu îți convine. Dacă pleacă, se duce la altă echipă, e frumos să vorbesc despre el? Nu a fost vreo problemă extrasportivă, doar fotbalistică”, a spus Becali, conform Digi Sport.
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a declarat că fostul lor jucător era util echipei, doar că Gigi Becali nu l-a mai dorit.
„Djokovic mie mi-a plăcut. Să zicem că nu mai era în viziunea nimănui un titular clar, dar putea să te ajute. Dar Gigi a zis că nu îl mai vrea, el dă banii”, a spus Stoica, potrivit Orange Sport.
Damjan Djokovic este al 4-lea jucător transferat de Rapid în actuala campanie de mercato. Ceilalți trei sunt atacanții Florent Hasani (FK Tirana), Borisav Burmaz (FK Vozdovac) şi Ermal Krasniqi (CFR Cluj).