CSU Craiova a transferat în această vară doi jucători. Raul Silva și Ivan Martic. Patronul Mihai Rotaru, dar și Sorin Cârțu spun că au mai pus ochii și pe alți jucători.
Pe lista oltenilor se află și Ionuț Nedelcearu. Acesta este liber de contract după despărțirea de Crotone.
„Vrem să aducem trei jucători. V-am spus de la început, vom aduce niște jucători, dar în funcție de ceea ce pleacă.
(n.r. despre Ionuț Nedelcearu) Poate fi o soluție. N-am discutat încă. Mai e o lună și jumătate, aproape două din perioada de transferuri. Nimeni nu se aruncă la prima ofertă, mai așteaptă. „, a spus Sorin Cârțu, la Liga Digisport.
Suporterii olteni nemulțumiți de campania de transferuri
CSU Craiova și-a prezentat noile echipamente în urmă cu câteva zile. Cu această ocazie fanii olteni au postat pe pagina de Facebook a clubului o mulțime de mesaje fiind dezamăgiți de campania de transferuri.
„Mascotele sunt OK, dar la transferuri suntem KO”/ „Vedeți că Sepsi a câștigat 2 trofee anul acesta, noi ne propunem ca de obicei Cupa și campionatul” / „Poate înțelege și Rotaru, nu oricine poate îmbrăca tricoul Universității Craiova, și să aducă odată fotbaliștii promiși, că ne-am săturat de gargară ieftină. Forza Știința!”/ „Vreau și eu să cumpăr tot atâtea tricouri câte transferuri s-au realizat la Craiova…”/ „Este foarte frumos! Dar când te gândești că îl îmbracă Vână și Căpățână, te ia dorul de cap! Trebuie să facă transferuri, altfel suporterii o să fie foarte revoltați! Hai Craiova!” / „Prezentări, lansări, aniversări, nunți, botezuri, abonamente și bilete!! Avem de toate, mai puțin fotbaliști și fotbal…”, au fost câteva dintre postările fanilor.