Transferul lui Radu Drăguşin se face! Dezvăluiri de ultim moment despre tricolor. Edi Iordănescu trebuie să ştie

Transferul lui Radu Drăguşin se face! Dezvăluiri de ultim moment despre tricolor. Edi Iordănescu trebuie să ştie. Cel mai căutat jucător român se află din ce în ce mai aproape de mutarea carierei.

Radu Drăguşin este dorit, cu insistenţă, de către cei de la Tottenham. Jurnalistul englez Ben Jacobs a transmis că diferenţa între ce vrea Genoa şi ce oferă Tottenham Hotspur e de doar câteva milioane de euro.

Transferul lui Radu Drăguşin se face!

Se pare că antrenorul lui Spurs, Ange Postecoglou, insistă pentru aducerea lui Radu Drăguşin. Tottenham are mari probleme în defensivă în prezent. Titularii Cristian Romero și Micky van de Veen sunt accidentaţi. Postecoglou are nevoie de un fundaş care să intre imediat şi care ar debuta chiar pe 14 ianuarie, contra lui Manchester United, pe Old Trafford.

Radu Drăguşin, care este într-o formă foarte bună, este văzut ca jucătorul care poate intra direct în centrul defensivei lui Tottenham. „Drăgușin a devenit o prioritate la Tottenham, iar Ange Postecoglou joacă un rol important în această afacere. Jucătorul și-a dat acordul, a rămas doar ca Spurs și Genoa să se înțeleagă asupra sumei. Din informațiile mele, prețul final ar putea fi sub 30 de milioane de euro”, a susţinut jurnalistul Ben Jacobs, în cadrul unui podcast.

„Tottenham se gândește la 20-23 de milioane, urmând să urce până la 25 de milioane. Genoa ar vrea 30 de milioane și va trebui să coboare și ea. Până la urmă, ar rămâne numai o diferență de câteva milioane între ele. E o mare posibilitate ca transferul să se facă în următoarele 48 de ore”, a mai afirmat Ben Jacobs.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed