Dan Şucu va fi uimit. Cristiano Bergodi a acorda un interviu în care la comparat pe actualul patron de la Rapid cu George Copos, cel care a condus clubul ani de zile.
Italianul este pentru a treia oară la echipa din Giulești. A mai antrenat-o și perioadele iulie – octombrie 2007, respectiv aprilie – iunie 2015.
Ce a putut să spună Cristiano Bergodi despre patronul de la Rapid
Cristiano Bergodi a făcut recent o comparație între Dan Șucu și George Copos. În stilul său caracteristic, antrenorul a recunoscut că cei doi au mai multe lucruri în comun.
Italianul i-a cunoscut pe amândoi. În 2007, Bergodi a lucrat cu George Copos, iar acum în 2023 cu Dan Șucu.
“Îmi e greu să compar diferențele între domnul Copos și domnul Șucu. Sunt două persoane civilizate. Și Copos era o persoană bună, educată, dar nu pot să fac acum o comparație. Ca proprietar mi se pare o persoană potrivită domnul Șucu.
E potrivit pentru a duce Rapid la un anumit nivel. Are un anumit nivel de inteligență, de business, a reușit să facă ceva important în business și pentru această persoană, jos pălăria. A reușit singur și atunci nu știu, l-am cunoscut puțin pe domnul Șucu, eu nu îl văd aproape niciodată.
Îi mai trimit uneori mesaje. E o persoană care e lângă antrenor, dar nu ne întâlnim des. Eu vorbesc foarte des cu președintele Daniel Niculae și cu Victor Angelescu”, a declarat antrenorul pentru Fanatik.
Antrenorul italian a venit prima dată în România în 2005, la FC Național. Au urmat CFR Cluj, Politehnica Iași, FCSB, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari, Universitatea Craiova, Sepsi și Rapid (de trei ori).