Anamaria Prodan a spus adevărul! Agenta de jucători a dezvăluit de ce a divorţat, de fapt, de primul ei soţ, Tiberiu Dumitrescu. Totul s-a aflat abia acum. Impresara a dat cărțile pe față și a spus care au fost motivele rupturii dintre ei doi.
Anamaria Prodan a făcut dezvăluiri despre motivul real pentru care ea și primul său soț, Tiberiu Dumitrescu, au ajuns la divorț.
Anamaria Prodan a spus adevărul
Cei doi au fost căsătoriți vreme de 9 ani, între 1998 și 2007, și au împreună două fete, pe Rebecca şi Sarah.
„Ne-am pierdut în ani. Eu îmi doream o altă viață, în lumina reflectoarelor, Tibi era un tip foarte bun, un om minunat. În viața lui nu m-a deranjat cu un cuvânt, dar eu, fiind un om foarte direct și care nu a fost niciodată egoist, când mi-am dat seama că-mi doresc cu totul și cu totul altceva…
Nu se punea problema de bărbați, ci de viață, de ce-mi doream să fac în carieră.Voiam să mă întorc în România, să intru în impresariat, voiam multe lucruri cu care nu putea fi de acord vreodată, pentru că întotdeauna și-a dorit să rămână în America, să ne creștem copiii fără publicitate, fără reclamă, ca o familie normală.
Rar am văzut un asemenea tată, care să trăiască pentru copilul lui. Am stat doi ani de zile în aceeași casă, divorțați fiind. Tibi m-a iubit dumnezeiește, el e omul care mi-a dăruit ceva minunat, două fete de vis, a avut grijă de mine. De ce să fac asta? Pentru că el nu era fericit cu mine, nu puteam să-i ofer ce avea nevoie”, a spus Anamaria Prodan, în cadrul podcast-ului „Tare de tot”.
Anamaria Prodan: „Nu e ușor să fii bogat”
Recent, agenta de jucători a vorbit despre averea ei, pe care spune că o va lăsa în întregime copiilor săi, conform Antenastars.ro.
„Casa mea, din Vegas. Nu o s-o vând, este a copiilor mei. Muncesc, dar nu vând nimic din ce este al copiilor. Nici mama mea nu a vândut niciodată nimic, ne-a lăsat nouă. Pot, am două mâini, două picioare, pot munci și ce am făcut trebuie să las copiilor mei. Multă lume înjură oamenii bogați. Nu e ușor să fii bogat.
Oamenii care nu au atât de multe lucruri, trăiesc mai liniștit și mai lejer. Cei care au bani și averi și proprietăți, nu prea dorm. Muncește Anamaria Prodan, în fiecare zi, de la 6 dimineața și până la 1 noaptea. Fară pauză. Dacă dorm 2-3 ore pe noapte, e minune, de mulți ani. Așa a fost și mama, asta e”, a mai spus impresara, conform sursei citate.