Simona Halep, a patra favorită la turneul Citi Open. Ce șanse îi dau specialiștii la US Open

Simona Halep a anunțat că va pleca într-o vacanță de trei săptămâni după ce a fost eliminată de la Wimbledon. După această pauză constănțeanca va începe sezonul pe hard.

În perioada 30 iulie – 7 august va participa în premieră la turneul Citi Open, unde este cotată cu șansa a patra. Până acum și-au anunțat prezența mai multe jucătoare de top din tenisul mondial. Marea favorită este considerată Jessica Pegula (locul 8 WTA), iar topul este continuat de Emma Răducanu (locul 10 WTA) și Leylah Fernandez (locul 14 WTA).

Cel mai probabil, după Citi Open, românca va merge la Rogers Cup în Canada, apoi la Cincinnati (15-21 august). Urmează apoi ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, ce se va desfășura în perioada 29 august-11 septembrie.

Specialiștii o văd în acest moment a treia favorită la câștigarea trofeului de la US Open, prima șansă având-o Iga Swiatek. Constănțeanca nu a ajuns niciodată în finală la Flushing Meadows. Cea mai bună șansă a avut-o în 2014, dar a fost eliminată în semifinale de Flavia Pennetta.

Patrick Mouratoglou a vorbit și el în urmă cu câteva zile despre programul elevei sale.

„Programul este unul clar: va începe cu o vacanță, de care are nevoie. Apoi, urmează Washington, Toronto, Cincinnati și US Open, cu o săptămână de antrenamente. S-a antrenat destul și are un ritm foarte bun. E mai bine să joace”, a spus Patrick Mouratoglou.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed