Sacrificiile unui campion. Cum arată o zi din viața lui Vlad Stancu

Vlad Stancu a făcut senzație la Campionatul European de natație de la Otopeni care tocmai s-a încheiat. „Rechinul” a câștigat patru medalii, aur la 1.500 m liber şi ştafetă 4×100 m liber și argint la 800 m liber și 400 m liber.

Până să ajungă să aibă aceste rezultate, Vlad Stancu a muncit ani de zile. A reușit să doboare 25 de recorduri naţionale și într-un singur an a reușit să progreseze enorm. De la trei finale fără podium la Europenele de înot pentru juniori de anul trecut de la Roma, la patru medalii câștigate anul acesta.

S-a apucat de înot la 6 ani, dar a îndrăgit acest sport la 9 ani. Vlad recunoaște că pentru a putea face performanță are un program infernal. Are 10 antrenamente pe săptămână, care includ și pregătirea fizică pe uscat (de două-trei ori pe săptămână), dar și o ședință de yoga.

„Mă trezesc la 5:00”

„De obicei încerc să-mi ţin ritmul, mă mai uit şi la oamenii din tribune, se aude o gălăgie extraordinară. Mai analizez şi adversarii.

Uneori mai şi cânt, că te mai şi plictiseşti. La 6 ani m-am apucat de înot, primii doi ani au fost foarte grei, mă împingeau de la spate, mai plângeam, mai voiam la baie. Pe la 9 ani mi-am dat seama că îmi place să fac asta.

Mă trezesc dimineaţa la 05.00, iar de câtva timp am şi nutriţionist. Eu am doar sâmbăta după-masă liber şi duminica. Mă mai duc la film, ascult muzică şi mă mai joc pe calculator”, a spus Vlad Stancu la Pro Tv.

Cea mai mare dorință a tânărului de 16 ani este să ajungă la Jocurile Olimpice din 2024.

„Este o senzație superbă când se aude imnul național în boxe, este un sentiment de iubire față de patrie”, spunea Stancu în urmă cu câteva luni.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed