Ion Ţiriac a rămas mască! S-a aflat ce a putut să facă marea iubire a magnatului. Fanii ‘au luat foc’ pur şi simplu atunci când au văzut imaginile. Femeia celebră arată fabulos, chiar dacă nu se mai află la prima tinereţe.
Marea iubire a lui Ion Ţiriac continuă să frângă inimi, chiar dacă a ajuns la vârsta de 53 de ani.
Ion Ţiriac a rămas mască!
Mama copiilor lui Ion Ţiriac a ţinut să arată că frumuseţea nu are vârstă. Astfel, chiar de Crăciun şi-a uimit fanii care o urmăresc pe Instagram. Sophie Ayad, în vârstă de 53 de ani, și-a dat fanii peste cap cu ultima fotografie postată. Jurnalista cu origini egiptene a transmis și un mesaj special de Crăciun.
Sophie Ayad și Ion Țiriac au fost împreună timp de nouă ani. Din relația celor doi s-au născut și doi copii, Karim și Ioana Țiriac. Jurnalista care s-a iubit, în trecut cu magnatul a postat o imagine fierbinte pe reţelele de socializare. Acolo este urmărită de peste 1300 de persoane. Asta pentru că acel cont este unul privat
Femeia celebră a atras pe toată lumea, fiind îmbrăcată într-un cardigan de culoare gri și purtând tocuri. Sophie Ayad a transmis și un mesaj special de sărbători. Este cu gândul la persoanele mai puțin norocoase de Crăciun, urându-le acestora iubire și pace. „Crăciun fericit vouă tuturor și în special celor mai puțin norocoși – sunteți în inima mea mereu. Pace și iubire”, a transmis Sophie Ayad.