Fundaşul Alessio Romagnoli, ex-căpitan al lui AC Milan, a semnat un contract pe cinci ani cu Lazio Roma, conform Reuters care citează clubul din Serie A.
Romagnoli, 27 ani, al cărui acord cu campioana Italiei a expirat la finele sezonului trecut, s-a alăturat echipei lui Ştefan Radu ca jucător liber de contract. În cei şapte ani petrecuţi la Milano, Romagnoli a disputat 247 meciuri şi a marcat zece goluri în toate competiţiile pe durata celor şapte ani petrecuţi la Milano, relateaza agerpres.ro.
”Căpitan al multor bătălii: tributul nostru lui Alessio Romagnoli când ne luăm rămas bun de la el”, a fost mesajul de despărţire al lui AC Milan, postat pe Twitter.
Cu 12 selecţii la Squadra Azzurra, Romagnoli a ajuns în 2015 la Milan după un transfer de la AS Roma.
Lazio a ocupat locul cinci în sezonul trecut din Serie A şi va evolua în Europa League.