Sportiva celebră care pregăteşte marea lovitură! Ștefania Stănilă a intrat, pe ultima sută de metri, în cursa Survivor All Stars. Mărturia incredibilă a fostei mari gimnaste medaliată cu aur în 2014.
Ștefania Stănilă, declarații cutremurătoare! Fosta sportivă a mărturisit cum a trecut peste eliminarea de la Survivor și care este obiectivul său în competiția actuală.
Ștefania Stănilă pregătește marea lovitură!
În vârstă de numai 25 de ani, Ștefania Stănilă va concura la Survivor All Stars, emisiune de divertisment, cu un format aparte.
Sportivi care au participat în edițiile trecute vor fi chemați la start, obligați să-și pună în valoare calitățile atletice, în cadrul probelor ce necesită maximul de rezistență și îndemânare.
Fosta gimnastă medaliată cu aur în cadrul Campionatului European din 2014 a fost participantă la ediția din 2023 și revine cu un singur obiectiv.
”Eliminarea din primul sezon m-a marcat profund pentru că a fost neașteptată pentru mine. Cu toate acestea, cred că totul în viață se întâmplă cu un scop și consider că acesta este momentul să-mi continui povestea acum, la All Stars.
Întorcându-mă în acest context, sunt extrem de motivată să-mi demonstrez abilitățile sportive și să arăt că pot face față oricărei provocări. Consider că cel mai important lucru este să rămâi uman în fața oricărui obstacol!”, a admis Ștefania, conform gsp.ro.
”Sunt pregătită fizic și mental!”
Bruneta a recunoscut că noul format al emisiunii este unul destul de provocator, atât mental, cât și fizic.
”Mi se pare dificil să menținerea unui echilibru între aspectele fizice, emoționale și strategice ale competiției.
Sunt o persoană foarte empatică. Mă integrez cu ușurință în orice colectiv. Îmi doresc sincer să construiesc relații solide de prietenie pentru a ne ajuta reciproc în competiție. Pentru a trăi într-un mediu liniștit.
O să fiu pregătită fizic și mental pentru provocările pe care le va aduce participarea în show!”, a recunoscut Ștefania.