Andrei Cristea, primele declarații după ce a acceptat să o antreneze pe FC Dinamo. ‘M-am gândit foarte mult la această propunere’

Nicolae Badea a dat lovitura. A reușit să-l convingă pe Andrei Cristea să o antreneze pe ACS FC Dinamo, clubul din Liga 4.

„M-am gândit foarte bine la această solicitare. Am avut discuții și în alte părți, dar pentru mine cea mai oportună situație a fost aceasta. Cred în acest proiect, îi mulţumesc domnului Badea pentru încredere şi îmi doresc foarte mult să reuşim. Este o etapă din istoria acestui club şi îmi doresc s-o parcurgem bine şi să facem performanţă”, a spus Andrei Cristea pentru orangesport.ro.

Noul antrenor a anunțat și primele măsuri pe care le va lua.

„Ţin foarte mult la organizare şi disciplină. Am şi vorbit cu preşedintele clubului şi am comandat deja un echipament. Îmi doresc foarte mult să facem un cantonament de vară, cu o pregătire de bază, pe care să o parcurgem împreună”, a mai spus fostul fotbalist.

Cristea speră că va reuși să promoveze cu echipa în Liga 3.

„O responsabilitate mare mai ales când o iei de jos, iar foarte multe lucruri rămân pe umerii antrenorului şi tocmai de aia am şi încercat să organizez clubul cu preşedinte, director sportiv, manager de academie, să fac un staff care să înţeleagă ce vreau eu şi atunci e clar că lucrurile vor mai uşore pentru antrenor”, a mai declarat Andrei Cristea pentru Orange Sport.

Andrei Cristea anunță că sunt unele discuții pentru a aduce jucători de la Dinamo din Liga 2.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed