Aroganţa supremă a lui Cristi Borcea! Fostul şef al lui Dinamo a dat cărţile pe faţă. Dezvăluirile care îi vor şoca pe rivali. Actualul soţ al Valentinei Pelinel s-a decis să vorbească despre perioada din Ştefan cel Mare.
Cristi Borcea a fost şef al lui Dinamo într-o perioadă când câinii se băteau an de an la titlu. Acum, echipa din Ştefan cel Mare riscă să retrogradeze din Superliga a doua oară în trei sezoane.
Aroganţa supremă a lui Cristi Borcea!
Cristi Borcea plânge pe umărul celor de la Dinamo. Anunţă însă că salvarea de la retrogradare este posibilă. Asta deşi câinii au o serie de 13 etape consecutive fără victorie. Milionarul este consternat de situația în care a ajuns Dinamo.
„Două lucruri mă fac să mai vorbesc acum despre Dinamo, altfel nu aș fi făcut-o. Mai întâi, mi-a trimis un prieten bun dinamovist niște poze din anul în care am câștigat campionatul și am jucat cu Lazio.
Mesajul era «din ce-am fost și ce-am ajuns». Erau mari fotbaliști ai «câinilor» în deplasări cu un avion privat. Echipa se deplasa și în România, și în Europa, pentru meciurile din Cupa UEFA, apoi pentru preliminariile Champions League.
Vezi pentru cine nu mai ține minte că Dinamo a jucat în primăvara europeană în 2007, dubla cu Benfica, unde am cedat la limită! Mi-aduc aminte că îi duceam pe jucători cu un avion de lux, care fusese al lui Chicago Bulls. Plăteam în jur de 100.000 de euro pe deplasare.
Apoi, al doilea lucru, dacă au ajuns toți din Liga 1 să spună: „Dacă nici pe Dinamo nu mai bat…”. E vai și amar de acest club! Eu am trăit vremurile în care toți se rugau să nu le dăm 4-5 goluri!”, a reacționat Borcea, conform gsp.ro.
Acesta e convins totuşi că echipa se va salva la finalul acestei stagiuni. „Eu zic că Dinamo se salvează de la retrogradare. Cum, când? Anul ăsta, evident, o să vezi, la finalul sezonului. Trebuie să facă 6-7 transferuri, care să „rupă”, să joace fotbal, se poate salva”, a mai declarat omul de afaceri.
Avionul de care amintea Cristi Borcea a fost închiriat în mai multe deplasări în ediția 2006-2007. Echipa condusă de Mircea Rednic a cucerit ultimul titlu de campioană al primei divizii.
Este vorba de o aeronavă Boeing 737, al companiei Țiriac Air. Cuprindea 44 locuri VIP. Avionul a fost achiziționat de la clubul Chicago Bulls, refăcut complet pentru vedetele baschetului din NBA. Era dotat cu salon protocol, fotolii, bar, 3 garderobe, 3 toalete, panouri individuale pentru fiecare pasager.